Obiectivul stabilit de preşedintele american Joe Biden în mai (ca 70% din populaţia adultă a Statelor Unite să fie vaccinată împotriva COVID-19 cu cel puţin o doză până la data de 4 iulie, ziua naţională) va fi ratat, a declarat marţi un responsabil al Casei Albe.
Acest obiectiv va fi atins „pentru adulţii de 27 de ani şi peste” până pe 4 iulie, a declarat Jeff Zients, coordonatorul luptei împotriva epidemiei al Casei Albe.
"Credem că ar mai dura câteva săptămâni în plus pentru a ajunge să avem 70% dintre toţi adulţii cu cel puţin o doză" primită, a adăugat el într-un briefing de presă, transmite AFP.
Deocamdată, 65,4% dintre persoanele de 18 ani şi peste au primit cel puţin o doză din unul din cele trei vaccinuri autorizate în SUA.
Când ar putea fi, totuși, atinsă ținta
Ritmul actual de vaccinare nu va permite însă atingerea pragului de 70% în mai puţin de două săptămâni. În urmă cu câteva zile, ritmul era de circa 850.000 de inoculări în medie, cifră în care erau incluşi copiii şi adolescenţii vaccinaţi de la vârsta de 12 ani cu serul Pfizer/BioNTech.
Joe Biden viza, de asemenea, ca 160 milioane de americani să fie vaccinaţi cu schema completă până la aceeaşi dată, obiectiv pentru care mai lipsesc 10 milioane de persoane şi care va fi atins, potrivit lui Zients, la mijlocul lui iulie.
Din cele 50 de state federale, 16, precum şi capitala Washington D.C., au atins pragul de 70% dintre adulţi vaccinaţi cu cel puţin o doză. Este vorba mai ales de state situate pe cele două coaste, atlantică şi pacifică, aflate însă în mare decalaj faţă de state mai refractare, precum Mississippi, Alabama, Louisiana sau Wyoming.
Vezi cum a mers vaccinarea în SUA: