O furtună puternică a distrus şase locuinţe şi a doborât numeroşi copaci la vest de oraşul Utrecht, Olanda.
În plus, nouă persoane au fost rănite, potrivit DPA.
Mii de copaci au fost culcaţi la pământ în parcul Naţional Utrechtse Heuvelrug - unii cu o vechime de peste 150 de ani -după ce furtuna s-a dezlănţuit vineri.
''Întregi suprafeţe forestiere au fost culcate la pământ'', a precizat un purtător de cuvânt al autorităţii forestiere.
Întrucât există încă pericolul prăbuşirii unor copaci şi a ruperii crengilor, zona a fost închisă vizitatorilor, a spus el.
Furtuna s-a dezlănţuit cel mai sever într-o regiune cu o lăţime de circa 3 kilometri şi o lungime de 5 kilometri la nord de satul Leersum, au precizat autorităţile.
Este posibil să fi fost o tornadă, însă serviciul de meteorologie urmează să stabilească natura fenomenului.