Toni Nadal, critici neașteptate la adresa lui Rafa Nadal după semifinala pierdută de acesta la Roland Garros cu Novak Djokovici

Toni Nadal, critici neașteptate la adresa lui Rafa Nadal după semifinala pierdută de acesta la Roland Garros cu Novak Djokovici

Unchiul și fostul antrenor al lui Rafa Nadal, Toni Nadal, a avut o poziție cel puțin interesantă în ce privește jocul fostului său elev în compania lui Novak Djokovici, în semifinala pe care ibericul a pierdut-o recent la Roland Garros, prima după 13 câștigate la rând.

Sârbul l-a învins pe Nadal după 4 ore și 13 minute, scor 3-6, 6-3, 7-6(4), 6-2, iar Nadal a pierdut astfel al treilea său joc în carieră la French Open, în 108 partide.

Toni Nadal, cel care s-a retras în ultimii ani din viața lui Rafa, iar în locul său ca antrenor a venit Carlos Moya, a oferit o primă reacție în urma acestei partide epice de la Roland Garros.

ADVERTISING

Marele Rod Laver a dat un verdict în ceea ce privește cine este în viziunea sa cel mai mare jucător de tenis al tuturor timpurilor

"Trebuie să ne amintim că în finala de la Roma, jucată tot împotriva lui Novak Djokovici, Rafael a pățit același lucru. După ce și-a adjudecat un prim act strălucitor, Rafael a suferit o scădere a nivelului de joc, care l-a făcut să piardă setul al doilea. Cam așa și aici. Din fericire, la acel meci a fost capabil să răstoarne situația. În semifinala de la Roland Garros n-a mai fost așa, din păcate. După un prim set în care a condus cu 5-0, am început să sesizăm din nou o evoluție inconstantă. Iar această inconsecvență crasă din jocul lui Rafa i-a dat aripi lui Novak, care și-a mărit nivelul de joc și a început să evolueze din ce în ce mai bine. Meciul nu a fost la cel mai înalt nivel, îmi pare rău că trebuie să o spun!", a declarat Toni Nadal într-un interviu pentru cei de la Tennis World USA.

Rafael Nadal vs Novak Djokovic - Semifinal Highlights | Roland-Garros 2021

În finala de la Roland Garros, Novak Djokovici a întors de la 0-2 la seturi cu grecul Stefanos Tsitsipas și a câștigat al 19-lea trofeu de GS din carieră, al doilea doar din Franța.

ADVERTISING

D.A.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Christian Eriksen, mesaj emoționant de pe patul de spital. Când poate fi externat mijlocașul danez

Giovanni Becali lămurește soarta transferului lui Florin Tănase în țările arabe: "La mare distanță de pretențiile lui"

Simptomele date de tulpina Delta diferă de Covidul clasic și sunt extrem de înșelătoare

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!