Berbec
Luna în Gemeni activează segmentul comunicării și schimburilor. Aspectele sunt armonioase, așa cum vor fi și interacțiunile tale cu cei din jur. Farmecul personal, abilitatea de a îmbraca orice mesaj în umor fac din tine o companie agreabilă și un partener de discuție delicios.
Pe de alta parte, astăzi poți da la pace cu o persoană din anturaj sau din familie.
Taur
Pe tine, farmecul personal, umorul și flexibilitatea te ajută astăzi să atragi oportunități de câștig. Pot apărea surse de bani suplimentare, așa că fii pe fază și valorizează-le.
Pe de altă parte, fii atent la tendința spre iluzionare și excese. Nu e momentul să arunci cu banii în dreapta și în stanga, dacă nu ești sigur că e absolut necesar să o faci.
Gemeni
Ești inspirat, ai o mulțime de idei, abordezi lucrurile cu ușurință și detașare, iar asta îi poate deruta pe cei cu care lucrezi. Adevărul este că ai tendința să promiți mai mult decât poți face și să începi o grămadă de lucruri odată, ceea ce nu dă bine în ochii șefilor.
Cu toate acestea, daca reușești să te aduni, astăzi poți avea succes în orice întreprinzi.
Mesajul Ingerilor pentru luna IUNIE 2021. Ocazii magice
Rac
Astăzi poți avea senzația că totul e volatil, că nu poți palpa nimic din ce se întâmplă și nu poți măsura rezultatele. Cu alte cuvinte, nu poți controla lucrurile.
Însă aceasta este o oportunitate excelență pentru a învăța să stai în momentul prezent, atent la tot ce se întâmplă, dar fară să judeci și fară să te atașezi de rezultate. În felul acesta, vei fi surprins de experiențele frumoase și veștile care-ți întrec imaginația.
Leu
Tu ești pe val. Conjunctura astrală din aceste zile face din tine vedeta anturajului. Ai foarte multe idei, care mai de care mai îndrăznețe și inedite, ești sursa de veselie și entuziasm pentru toți cei cu care interacționezi și, în plus, îi convingi foarte ușor pe alții să te urmeze.
O zi cu experiențe frumoase, mai ales sub aspect social și public.
Fecioara
Contextul astral de astăzi promite conjuncturi favorabile în zona carierei. Fie reușești să obții ceva ce așteptai demult, fie îndupleci un sef să-ți aprobe o cerere, fie iți vin idei noi de expansiune și afirmare.
În orice caz, idei și oportunități sunt, chiar prea multe, astfel că e necesar să le triezi cu atenție și să le valorizezi, folosindu-te de simțul tău practic.
CORPUL tău știe! Workshop ONLINE cu Nicoleta Svârlefus, 12 IUNIE 2021
Balanța
Deschiderea spre cunoaștere, noi experiențe, explorare și evoluție sub toate aspectele este uriașă, în această perioadă. Te simți ca și când ți s-a luat un val de pe ochi și poți vedea o grămadă de lucruri, din alta perspectivă, mult mai senină și optimistă.
Astăzi te gândești mult la viitor, la vacanță sau la proiecte pe care le credeai utopice până acum.
Scorpion
E cam greu să rămâi cu picioarele pe pământ, când vin atâtea daruri spre tine și ești răsfățat în felul acesta. În această perioadă, ești nevoit să înveți să primești, fară suspiciuni, temeri și inhibiții.
Astăzi, cel puțin, ți se fac favoruri, primești un dar sau primești recompensa unui serviciu făcut cuiva mai demult.
Săgetător
Relațiile, parteneriatele și colaborările joacă rolul principal în viață ta, în această perioadă. Apar tot felul de propuneri, oportunități, idei noi. Toate sunt tentante, însă e necesar să rămâi atent la tine și la ce-ți dorești cu adevărat, astfel încât să poți face distincția intre ele.
Pe de alta parte, atenție la tendința de a fugi de responsabilități și de a te pierde în iluzii și teorii.
Horoscopul săptămânii 7 – 13 iunie
Capricorn
Având în vedere că, de regulă, îți place să știi cum stai, să fii organizat și să poți evalua rezultatele cât mai exact, această perioadă te poate bulversa. Asta pentru că totul pare să fie supus schimbării, nimic nu e stabil și nu te mai poți atașa de garanții iluzorii.
Acum, tot ce poți face este să accepți totul așa cum vine, să te adaptezi la schimbări și să te bucuri de oportunitățile care apar.
Vărsător
Tu ești în elementul tău. Luna împreună cu celelalte planete din Gemeni îți deschid apetitul pentru aventură, creativitate, distracție și exprimare de sine liberă.
Ai chef să faci tot ce nu ți-ai dat voie până acum, toate acele lucruri pe care le-ai amânat în ultimele luni. E momentul să ieși în față, să te expui, să începi proiecte sau relații care au existat doar la nivel de intenție până acum.
Horoscopul lunii iunie 2021
Pești
Luna plasată în Gemeni și întregul context astral care poartă amprenta acestei zodii înseamnă, pentru tine, schimbări și evenimente fericite în familie.
Chiar dacă încă mai există temeri și tensiuni în acest sens, vestea bună este că acum găsești soluții la orice și ai capacitatea de a te adapta foarte ușor.
Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe