Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă în Brazilia, nemulțumiți de cum gestionează Bolsonaro pandemia (Video)

Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă în Brazilia, nemulțumiți de cum gestionează Bolsonaro pandemia (Video)

Zeci de mii de persoane au manifestat în mai multe oraşe din Brazilia împotriva preşedintelui Jair Bolsonaro şi a modului în care gestionează pandemia.

În Brazilia, coronavirusul a ucis 461.000 de persoane. Potrivit AFP, acest val al pandemiei s-ar putea înrăutăți oricând.

În centrul Rio de Janeiro, aproximativ 10.000 de persoane care purtau mască de protecţie au defilat strigând ”Bolsonaro, afară!” şi "Bolsonaro genocid!”.

”Nimeni nu vrea să fie în stradă în mijlocul unei pandemii. Bolsonaro nu ne lasă vreo alternativă. Suntem în stradă pentru a ne apăra vieţile. Nu vom aştepta (alegerile prezidenţiale din) 2022. Acesta este doar începutul”, a declarat sâmbătă liderul Mişcării Muncitorilor fără Adăpost (MTST) Guilherme Boulos.

ADVERTISING

De la începutul pandemiei, pe care a catalogat-o drept o ”gripuliţă”, preşedintele brazilian a criticat carantina, a promovat medicamente fără vreo eficienţă dovedită şi a pus la îndoială eficienţa vaccinurilor.

Manifestanţii consideră că multe morţi ar fi putut fi evitate dacă Guvernul ar fi lansat mai devreme campania de vaccinare, care avansează lent.

Ei îl acuză totodată pe președinte de faptul că promovează despădurirea Amazoniei, violenţa şi rasismul.

Manifestaţii au fost organizate în numeroase oraşe braziliene, inclusiv la Salvador (nord-est), Brasilia şi Belo Horizonte (sud-est).

ADVERTISING

Organizatorii le-au cerut participanţilor la manifestaţii să respecte distanța şi au distribuit măşti de protecţie şi gel dezinfectant.

O manifestaţie organizată la Recife (nord-est) a fost dispersată de poliţie cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc.

Brazil: Thousands protest against President Bolsonaro's COVID response | Latest World English News

Aceste adunări intervin după două weekenduri de manifestaţii pentru susţinerea Guvernului - convocate de Bolsonaro însuşi.

ADVERTISING

Nivelul popularităţii sale a scăzut la 24%, cel mai scăzut nivel, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Datafolha. 49% dintre brazilieni susţin destituirea lui Jair Bolsonaro, iar 46% se opun.

Tot sondajul arată că fostul preşedinte de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, rivalul lui Bolsonaro, este favorit în alegerile prezidenţiale prevăzute în 2022.

Protests in Brazil over Bolsonaro's COVID-19 response

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇