Nicușor Dan spune că stârpirea șobolanilor, țânțarilor și căpușelor ar putea începe, în București, peste o săptămână. Dar că nu crede că sunt șanse prea mari ca de aceste lucrări să se ocupe compania municipală înființată de Gabriela Firea.
”Pe dezinsectțe și deratizare, am aprobat planul unitar de acțiune. Acum să ne spună compania municipală (de Eco Igienizare – n.red.) dacă poate implementa. Daca nu, vom ieși cu achizitie publică. Șansele să se ocupe compania municipală sunt sub 10%, in acest moment.
Există posibilitatea de a face achiziții urgente și cred că ne îndreptăm spre acestă soluție. Nu e o chestiune de durată, ci de zile. Eu vreau să cred că într-o săptămână chiar să înceapă aplicarea de tratamentele”, a precizat primarul general al Capitalei, într-o conferință de presă.
Reamintim că, în 2020, deratizarea a început, în București, în luna februarie.
În acest an – și pe fondul întârzierii adoptării bugetului Capitalei - Consiliul General a votat planul de tratamente împotriva dăunătorilor abia pe 19 mai, după două ședințe în care o altă variantă a planului a fost respinsă.
Dar CM Eco Igienizare SA se află in insolvență și are cea mai mare parte din salariați în șomaj tehnic. În plus – potrivit unor surse consultate de SpotMedia .ro– compania are de recuperat circa 20 de milioane de lei. De parte din acești bani are nevoie pentru a-și relua funcționarea.
Și cum banii încă nu au venit, dar bucureștenii așteaptă ca tratamentele împotriva dăunătorilor să înceapă de la o zi la alta, administratrul special al Eco Igienizare a demisionat joi, pe 20 mai.
În consecință, compania nu are la acest moemnt un manager care să se ocupe de pregătirea operațiunilor de deratizare, dezinfecție și dezinsecție.
Citește și: