Un experiment inedit a avut loc la Universitatea Northwestern din SUA. În urma unor implanturi neurale, șoarecii au devenit extrem de sociabili unii cu alții, devenind ”prieteni” în timp record. Când implanturile au fost dezactivate, și prieteniile sau socializarea au dispărut ca prin minune.
Implanturile complet wireless le-au permis cercetătorilor să declanșeze anumite regiuni ale creierului de la distanță, în timp ce observau cum șoarecii afișau un comportament de socializare fără intervenția umană.
Practic, rozătoarele au fost conduse de la distanță să interacționeze, să se comporte într-un anumit fel, relatează Futurism.
Descoperirea marchează un pas important pentru cercetările de implanturi neurale optogenetice, se arată într-un raport publicat de jurnalul Nature.
„Chiar nu am crezut că va funcționa. Din câte știm noi, aceasta este prima evaluare directă a unei ipoteze despre sincronia neurală în comportamentul social”, a explicat Yevgenia Kozorovitskiy, neurobiolog la Universitatea Northwestern, SUA.
Citește și: