Azi aflăm exact care sunt zonele din București în care mai rămâne obligatorie purtarea măștii în aer liber

Azi aflăm exact care sunt zonele din București în care mai rămâne obligatorie purtarea măștii în aer liber

De azi, 15 mai, avem parte de o relaxare a restricțiilor, printre care se numără eliminarea lockdown-ului de noapte, iar masca trebuie purtată doar în spațiile deschise aglomerate. Totuși, unele restricții rămân în vigoare, iar Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti se reuneşte pentru a decide care sunt regulile pe care locuitorii Capitalei le vor respecta în continuare.

Prefectul municipiului Bucureşti anunţă că sâmbătă, la orele prânzului, va avea loc o şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti. 

ADVERTISING

„Analizăm şi noi, conform Hotărârii de Guvern, care ar fi zonele aglomerate (...) peste cele care sunt deja prevăzute în Ordinul comun al Ministerelor de Interne şi de Sănătate, şi să ajustăm măsurile pe care le aveam în ultima hotărâre a CMBSU faţă de noile măsuri de relaxare care au fost hotărâre azi noapte”, a afirmat Alin Stoica într-o  intervenţie telefonică la Digi 24.

Prefectul a precizat că în cadrul şedinţei se va discuta despre identificarea acelor zone care se pot aglomera şi unde va fi obligatorie purtarea în continuare a măştii de protecţie. Printre acestea s-ar putea număra Centrul Vechi și parcurile.

ADVERTISING

Alin Stoica a menţionat că deciziile luate în cadrul şedinţei vor avea aplicabilitate imediată, subliniind că „nu sunt excepţii la excepţii, ci este zona de reglementare rezervată comitetelor pentru situaţii de urgenţă la nivel local”.

Potrivit Hotărârii de guvern care a intrat azi în vigoare, „se propune menţinerea portului măştii de protecţie, în spaţiile deschise, doar în staţiile pentru transportul în comun, pieţe, târguri şi zonele în care sunt desfăşurate mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte, sau alte tipuri de întruniri, pe perioada desfăşurării acestora, precum şi alte zone cu potenţial de aglomerare”.

ADVERTISING

Documentele adoptate de Guvern referitoare la relaxarea măsurilor:

Hotarare-CNSU-nr.-29-din-14.05.2021

Hotarare-CNSU-nr-28-din-14-05-2021-modificare-HCNSU-9-1

Măsurile au fost anunțate public încă de joi seara de președintele Klaus Iohannis, care a precizat că vor exista mai multe etape: prima din 15 mai, apoi din 1 iunie, din 1 iulie și din 1 august.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇