Dacă în cazul ursului Arthur a existat corupție urmează să se pronunțe DNA, care a deschis un dosar penal în rem. Deci discuția juridică trebuie să aștepte concluziile procurorilor.
Dincolo de ele avem însă sub reflector vinovăția cel puțin a unei instituții care nu a reușit să găsească soluții nici pentru urși, nici pentru oameni.
Uciderea ursului Arthur a creat în principiu trei tipuri de reacții: a iubitorilor de animale și a ecologiștilor, reacția celor care se simt amenințați de urși și reacția naționaliștilor care au găsit în această poveste o oportunitate pentru a mai inflama spiritele.
Situația de fapt este că România are în acest moment o populație de urși aproximativ dublă față de ceea ce ar permite suprafața împădurită. S-a ajuns în această situație pentru că defrișările au distrus habitatul urșilor, dar și pentru că vânătoarea este limitată, fiind vorba despre o specie protejată.
În ultimii 3 ani, spune Europalibera.org, au fost acordate derogări pentru uciderea a 138 de urși.
De aici trei tipuri de probleme.
Pe de-o parte, este firesc ca micile breșe dintr-o restricție să fie extrem de tentante, tentație amplificată de cea mai mare problemă – trofeul. Din cauza lui, așa cum pare să se fi întâmplat în cazul lui Arthur, sub acoperirea extragerii exemplarelor periculoase, erau vânate exemplarele valoroase ca trofeu.
A fost nevoie de acest caz pentru că ministerul să închidă breșa trofeelor și să stabilească limitarea derogării pentru extragerea unui urs la numai 15 zile, iar ursul vizat să poată fi împușcat numai de personalul tehnic al asociației de vânătoare care face solicitarea, fără invitați amatori de trofee.
Este limitat, nu eliminat, astfel, riscul unor abuzuri și al corupției. Dar nu mai mult.
Este ușor să ții cu ursul, cum se zice, de pe canapeaua ta din mijlocul unui oraș sau sat în care nu ai văzut un asemenea animal decât în poze, la TV sau la grădina zoologică și poate leșini dacă te latră mai vârtos un câine.
E mai greu când trăiești cu spaima lui în fiecare zi. Că vine și îți omoară animalele din curte, că îți ia oile. Să zicem că faci gard electric, dacă ai bani să îl faci și să îl întreții. Dar dincolo de gospodărie?
Să ne imaginăm cum e să trăiești cu teama că, imediat ce se lasă întunericul, ceea ce iarna se întâmplă devreme, dacă nu ai apucat să intri în casă, te poți întâlni cu animalul care reprezintă vârful lanțului trofic în România. Sau, mai rău, teama că asta ar putea păți copilul tău când vine de la școală sau de la un prieten.
Deși au creat cu mult mai puțină emoție decât uciderea lui Arthur, numărul victimelor urșilor e destul de mare. Numai în 2019, de exemplu, 15 oameni au fost mutilați sau uciși de urși.
Pentru oamenii din câteva județe, mai ales Harghita, Covasna, Vrancea, Brașov, Argeș, urșii nu sunt simpatice animale de pluș, ci un pericol imens. Nu peste tot, ci doar în câteva județe, mai ales Harghita și Covasna, Vrancea, Brașov, Argeș, Sibiu. Este greu să le ceri să privească cu compasiune și simpatie acest pericol letal.
Pe ei cine îi protejează?
Dar nici urșii nu sunt protejați, în pofida interzicerii vânătorii. Sub presiunea amenințării, oamenii fac orice ca să se protejeze, ceea ce de multe ori înseamnă suferință pentru animale.
Sunt urși care cad pradă accidentelor. Sunt călcați de tren sau mor pe șosele. Vă aduceți aminte poate de tragedia ursului de la Praid care a zăcut ore în șir pe șosea, după ce a fost lovit de o mașină, o agonie provocată inclusiv de teama veterinarilor de a-și asuma uciderea animalului fără un vraf de hârtii.
Autoritățile sunt în general total nepregătite să gestioneze asemenea situații. Vă aduceți aminte de puiul de urs ucis la Sibiu, în loc să fie tranchilizat, din cauza panicii în care au intrat în primul rând specialiștii.
Așadar, ce face statul român pentru a poteja atât oamenii, cât și animalele? Nimic. Absolut nimic. Și în aceste condiții, oameni și animale ajung să își facă rău reciproc.
Soluțiile? Nu e treaba cetățenilor să le găsească. E treaba celor plătiți de cetățeni pentru asta.
Iar până când statul își va face datoria și față de unii, și față de ceilalți, măcelul, și de o parte, și de cealaltă, va continua pentru că fiecare specie va lupta pentru propria supraviețuire, așa cum știe să o facă atunci când e lăsata pe cont propriu.
Alte articole pe subiect:
