Ţara care a concediat vameșii care au refuzat să se vaccineze împotriva Covid-19

Ţara care a concediat vameșii care au refuzat să se vaccineze împotriva Covid-19
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Agenția care gestionează vămile din Noua Zeelandă a concediat 9 lucrători care au refuzat să se vaccineze împotriva Covid-19.

În februarie, premierul Jacinda Ardern (foto) anunțase că Guvernul nu va impune vaccinarea obligatorie pentru vameși, dar cei care vor refuza vor fi mutați la munca de birou. Pentru cei 9 vameşi de la graniţa maritimă nu au fost găsite astfel de posturi, precizează The Guardian

Autorităţile au emis un ordin executiv prin care s-a decis ca toți lucrătorii de la frontieră să fie vaccinați împotriva Covid până la sfârșitul lunii aprilie.

ADVERTISING

„Regretăm că acești oameni au fost nevoiți să-şi părăsească locul de muncă și înțelegem ce situație dificilă este pentru ei”, a spus Jacinda Funnell, vicepreședinte executiv al Vămii.

Ea a adăugat că aproximativ 95% din personalul vamal din prima linie care trebuia vaccinat a primit deja prima doză, iar 85% au făcut şi rapelul de vaccin.

Agenţia vamală a discutat cu personalul încă de la începutul lunii martie și i-a explicat că „opțiunile de redistribuire erau foarte limitate din cauza lipsei de alte funcții vamale existente în zonă”.

ADVERTISING

În aprilie, şi Armata a amenințat că va concedia angajaţii care refuză să se vaccineze împotriva Covid-19. Şeful forțelor armate, mareșalul de aviaţie Kevin Short, a declarat: „A alege să nu îndeplinească criteriile de bază legate de imunizare va avea ca rezultat o revizuire" a viitorului în serviciul militar.

Sindicatele din Noua Zeelandă s-au pronunțat împotriva concedierii lucrătorilor care refuză vaccinul, spunând că pentru ei ar trebui găsite alte joburi. Iată unul dintre aceste mesaje rămase însă fără ecou: „Nu acceptăm vaccinarea obligatorie și nu vom tolera discriminarea împotriva lucrătorilor care aleg să nu vaccineze”.

ADVERTISING

Citeşte şi:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇