Fostul premier Dacian Cioloș, lider al Alianței USR PLUS, susține că pentru situația în care se află acum România sunt de vină cele două mari partide care au dominat în ultimii 30 de ani și controlează acum Guvernul (PNL) și Parlamentul (PSD), pe lângă toate discuțiile despre coronavirus.
”Sunt perfect de acord cu președintele Iohannis că virusul nu are culoare politică. Dar haideți să spunem adevărul: incompetența are culoare politică și este marcă înregistrată a celor două partide care fac jocurile în parlament și în guvern în clipa de față”, a declarat Dacian Cioloș, joi, ca replică la discursul împăciuitor al președintelui Klaus Iohannis.
”Știam că vine valul doi, știam că avem probleme de testare, știam că lucrurile pot scăpa de sub control. Iată că astăzi avem și cifre pentru a confirma temerile noastre. Vinovații sunt cei care de 30 de ani alternează la putere și nu au pregătit aparatul administrativ și societatea pentru momentele de criză”, spune liderul Alianței USR PLUS.
”În ritmul acesta, cu voturi suficiente pentru a guverna încă 30 de ani, România va fi la fel. Nu se va schimba nimic în bine. Responsabilitățile trebuie asumate fără nicio ezitare. Într-o situație de criză internațională, în care o planetă întreagă își numără morții și încearcă să găsească soluții medicale, Parlamentul și Guvernul României se joacă de-a politica, spre rușinea lor și drama cetățenilor”, a încheiat Cioloș.
V.D.