Sport Club Municipal Gloria Buzău a anunţat, miercuri, într-un comunicat, că o sportivă legitimată la echipa feminină de handbal a grupării a fost depistată pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2.
”Precizăm că începând cu data de 22 iunie 2020, Direcţia de Sănătate Publică Buzău a dispus instituirea măsurii de izolare la domiciliu pentru 14 zile şi înregistrarea sportivei în evidenţa DSP Buzău, prin adresa nr. 6336 din data de 23 iunie 2020. În acest interval, sportiva a fost permanent monitorizată de către autorităţile locale şi DSP Buzău”, se arată în comunicatul care nu precizează identitatea sportivei.
''După încheierea măsurii de izolare, în data de 6 iulie 2020, sportiva a efectuat testul pentru SARS-CoV-2, urmând să se alăture lotului echipei de handbal la Cheile Grădiştei pentru efectuarea pregătirii fizice în aer liber'', menţionează comunicatul semnat de Directorul SCM Gloria Buzău, Ion Cazan.
Gloria se află din 6 iulie în cantonament la Cheile Grădiştei.
Echipa antrenată de Ovidiu Mihăilă a plecat la munte ''în formaţie aproape completă (singura care lipseşte este Ana Maria Simion, care se recuperează în urma unei intervenţii chirurgicale)'', a anunţat anterior Gloria. Timp de două săptămâni jucătoarele se vor pregăti intens pentru sezonul viitor, în care vor evolua în Liga Florilor şi în Cupa EHF.
FAZA GRUPELOR
14 iunie
- Grupa A: Germania – Scoția 5-1 – cronica meciului
15 iunie
- Grupa A: Ungaria – Elveția 1-3 – cronica meciului
- Grupa B: Spania – Croația 3-0 – cronica meciului
- Grupa B: Italia – Albania 2-1 – cronica meciului
16 iunie
- Grupa D: Polonia – Olanda 1-2 – cronica meciului
- Grupa C: Slovenia – Danemarca 1-1 – cronica meciului
- Grupa C: Serbia – Anglia 0-1 – cronica meciului
17 iunie
- Grupa E: România – Ucraina 3-0 – cronica meciului
- Grupa E: Belgia – Slovacia 0-1 – cronica meciului
- Grupa D: Austria – Franța 0-1 – cronica meciului
18 iunie
- Grupa F: Turcia – Georgia 3-1 – cronica meciului
- Grupa F: Portugalia – Cehia 2-1 – cronica meciului
19 iunie
- Grupa B: Croația – Albania 2-2 – cronica meciului
- Grupa A: Germania – Ungaria 2-0 – cronica meciului
- Grupa A: Scoția – Elveția 1-1 – cronica meciului
20 iunie
- Grupa C: Slovenia – Serbia 1-1 – cronica meciului
- Grupa C: Danemarca – Anglia 1-1 – cronica meciului
- Grupa B: Spania – Italia 1-0 – cronica meciului
21 iunie
- Grupa E: Slovacia – Ucraina 1-2 – cronica meciului
- Grupa D: Polonia – Austria 1-3 – cronica meciului
- Grupa D: Olanda – Franța 0-0 – cronica meciului
22 iunie
- Grupa F: Georgia – Cehia 1-1 – cronica meciului
- Grupa F: Turcia – Portugalia 0-3 – cronica meciului
- Grupa E: Belgia – România 2-0 – cronica meciului
23 iunie
- Grupa A: Elveția – Germania 1-1 – cronica meciului
- Grupa A: Scoția – Ungaria 0-1 – cronica meciului
24 iunie
- Grupa B: Croația – Italia 1-1 – cronica meciului
- Grupa B: Albania – Spania 0-1 – cronica meciului
25 iunie
- Grupa D: Țările de Jos – Austria 2-3 – cronica meciului
- Grupa D: Franța – Polonia 1-1 – cronica meciului
- Grupa C: Anglia – Slovenia 0-0 – cronica meciului
- Grupa C: Danemarca – Serbia 0-0 – cronica meciului
26 iunie
- Grupa E: Slovacia – România 1-1 – cronica meciului
- Grupa E: Ucraina – Belgia 0-0 – cronica meciului
- Grupa F: Cehia – Turcia 1-2 – cronica meciului
- Grupa F: Georgia – Portugalia 2-0 – cronica meciului
OPTIMI DE FINALĂ
29 iunie
- Meci 38 Elveția – Italia 2-0 – cronica meciului
- Meci 37 Germania – Danemarca 2-0 – cronica meciului
30 iunie
- Meci 40 Anglia – Slovacia 2-1 – cronica meciului
- Meci 39 Spania – Georgia 4-1 – cronica meciului
1 iulie
- Meci 42 Franța – Belgia 1-0 – cronica meciului
- Meci 41 Portugalia – Slovenia 0-0 (3-0 după penaltiuri) – cronica meciului
2 iulie
- Meci 43 România – Olanda 0-3 – cronica meciului
- Meci 44 Austria – Turcia 1-2 – cronica meciului
SFERTURI DE FINALĂ
5 iulie
- Meci 45 Spania – Germania 1-1 (2-1 după prelungiri) – cronica meciului
- Meci 46 Franța – Portugalia 0-0 (5-3 după penalty-uri) – cronica meciului
6 iulie
- Meci 48 Anglia – Elveția 1-1 (5-3 după penalty-uri) – cronica meciului
- Meci 47 Olanda – Turcia 2-1 – cronica meciului
SEMIFINALE
9 iulie
- Meci 49 Spania – Franța 2-1 – cronica meciului
10 iulie
- Meci 50 Olanda – Anglia 1-2 – cronica meciului
Zile de pauză pe 11, 12 și 13 iulie
FINALA EURO 2024
14 iulie
- Meci 51 Spania – Anglia 2-1 – cronica meciului