Premierul ceh are afaceri subvenționate de stat. Comisia Europeană susține că e conflict de interese

Premierul ceh are afaceri subvenționate de stat. Comisia Europeană susține că e conflict de interese

Premierul ceh, miliardarul Andrej Babis, este vizat de Comisia Europeană, care a estimat într-un raport că dublul său rol în calitate de responsabil politic şi de om de afaceri constituie conflict de interese.

Premierul populist şi-a construit averea, a cincea ce mai importantă din Cehia, ca proprietar al holdingului ceh Agrofert (domeniile agro-alimentar, chimie, mass-media), informează sâmbătă AFP.

Babis subliniază că el a transferat proprietatea asupra holdingului către două fonduri fiduciare în februarie 2017, când era ministru al Finanţelor, pentru a se conforma unei legi anticorupţie elaborată în conformitate cu interesele sale şi denumită „Legea Babis”.

Însă documente accesibile publicului arată că el este în continuare adevăratul proprietar al Agrofert.

Comisia Europeană a ajuns la aceeaşi concluzie într-un raport publicat vineri, versiune actualizată a unui text precedent dat publicităţii în 2019. Potrivit Comisiei, „Babis exercită în prezent o influenţă decisivă asupra fondurilor fiduciare”.

ADVERTISING

"Exercitarea imparţială şi obiectivă a funcţiilor sale de către Babis (...) a fost compromisă, pentru că el era implicat în decizii ce vizau de asemenea grupul Agrofert", a subliniat Comisia.

"Societăţile grupului nu ar fi trebuit să primească subvenţii", adaugă Comisia. Toate ajutoarele şi subvenţiile acordate după februarie 2017, dată la care Babis a transferat proprietatea asupra Agrofert către fondurile fiduciare, sunt considerate ilegale, potrivit raportului.

Babis a negat într-un tweet orice conflict de interese, estimând că auditul este unul "internaţional şi manipulat". "M-am conformat întotdeauna legii", a afirmat el.

Ivan Bartos, liderul Partidului Piraţilor (anti-sistem), principalul partid al opoziţiei, a declarat că Babis ar trebui să-i ceară Agrofert să-i restituie statului şi contribuabililor cehi aceste subvenţii.

ADVERTISING

"Potrivit analiştilor noştri, este vorba de 20 de miliarde de coroane" (774 de milioane de euro), a afirmat într-un tweet Ivan Bartos, al cărui partid îl devansează pe cel al lui Babis şi ar putea, potrivit sondajelor, să-l învingă în alegerile legislative prevăzute în octombrie.

Raportul Comisiei Europene constituie o nouă lovitură pentru Babis, a cărui popularitate este în scădere din cauza gestionării haotice a crizei COVID-19 de către guvernul său.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇