Sunt doze din belșug, iar succesul campaniei de vaccinare va depinde mult și de implicarea preoților

Klaus Iohannis i-a cerut sprijinul Patriarhului Daniel încă din luna februarie în ce privește vaccinarea. Nu e clar dacă l-a primit.
Sunt doze din belșug, iar succesul campaniei de vaccinare va depinde mult și de implicarea preoților
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
  • 12 milioane de doze de vaccin vor ajunge în România în lunile mai și iunie;
  • Teoretic, în iulie ar putea fi imunizați, cu cel puțin o doză, peste 10 milioane de români, practic e puțin probabil;
  • De luna viitoare, vaccinarea se va putea face mergând direct la centrul cel mai apropiat;
  • Succesul campaniei de vaccinare depinde și de implicarea preoților, dar în BOR există o tabără puternică a celor care se opun vaccinării;
  • Patriarhul Daniel, la patru luni de la începerea campaniei, nu s-a vaccinat și nu se știe dacă o va face;

Avem suficient vaccin. Principala problemă a autorităților este, acum, să reușească să convingă încă 7 milioane de oameni să se imunizeze pentru ca România să scape de pandemie.

De la o profundă criză de vaccin, în care am asistat la confruntări între state, la companii care nu și-au respectat contractele și la strategii de vaccinare care au mers rău, se poate spune că această criză a fost depășită.

ADVERTISING

Dar cum pandemia a reprezentat pentru toată lumea o provocare continuă, de la goană după o sticlă de spirt, după drojdie sau o mască de protecție și până la programarea pentru vaccin, cu ore în șir petrecute pe platforma de programare și zile la rând pe listele de așteptare, s-a ajuns în punctul în care oricine se poate proteja împotriva virusului.

O epidemie pentru care civilizația noastră nu avea nicio soluție și niciun tratament în urmă cu un an, a ajuns să aibă astăzi o soluție, vaccinul, la îndemâna oricărei persoane.

Din păcate, în această perioadă tulbure, 27.000 de români și-au pierdut viața și peste un milion au trecut prin boală.

Este cel mai mare cataclism care s-a abătut asupra României și a lumii după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Media zilnică de vaccinare: 38.000 de injecții

La nivelul întregii țări erau disponibile, în data de 22 aprilie, 235.727 de doze de vaccin, dintre care 136.000 de tipul Pfizer.

București rămâne singurul mare centru administrativ în care vaccinul Pfizer nu este disponibil.

Pe listele de așteptare pentru programare, în aceeași dată, se mai aflau 143.026 de oameni.

“…avem în vedere ca o persoană… să se programeze direct la centrul de vaccinare. Sunt în mod deosebit persoane din mediul rural care se pot deplasa la un centru de vaccinare și se trec pe listă în respectivul centru, stabilindu-se ziua în care să se prezinte pentru vaccinare. Deci, practic, încercăm să găsim… variante care să faciliteze programarea la vaccinare”, a declarat medicul militar Valeriu Gheorghiță.

Cel târziu la începutul lunii mai, programarea se va putea face direct la centrul de vaccinare, iar dacă sunt locuri, un solicitant poate să primească pe loc injecția.

Ne apropiem de un vârf de vaccinare de 100.000 pe zi, miercuri înregistrându-se un record de 91.778 de doze injectate. De la începutul campaniei și până acum, media zilnică de doze inoculate a fost 38.355. 

12 milioane de doze, în două luni

Premierul Florin Cîțu a anunțat optimist că de la 1 iunie se va intra linie dreaptă în ce privește normalizarea vieții de zi cu zi.

locuri-disponibile-vacci
Pentru prima dată sunt mai multe locuri disponibile decât persoanele aflate pe listele de așteptare - Sursa: Highcharts.com / Natural Earth

„… voi anunța constituirea unui comitet interministerial care să asigure de la 1 iunie revenirea la normalitate în România. Așa cum arată azi lucrurile vom avea dozele necesare pentru a vaccina 10 milioane de persoane la finalul lunii iulie”, a declarat șeful executivului. 

Președintele Klaus Iohannis l-a contrazis pe premier: “Această dată de 1 iunie nu o supraevaluați. Este data la care Guvernul va prezenta evaluările pentru posibila relaxare. Să nu credem, din greșeală, că 1 iunie este data de relaxare totală. Nu va fi”.

Datele despre livrările de vaccin pentru lunile mai și iunie sunt destul de optimiste.

Doze alocate României în luna mai:

  • 3.882.060, Pfizer;
  • 1.047.962, AstraZeneca;
  • 518.000, Johnson & Johnson;
  • 513.600, Moderna;

Total: 5.962.022 doze.

“… cifrele sunt asemănătoare și pentru luna iunie și, pe măsură ce acestea vor fi verificate, o să le comunicăm”, a declarat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Dacă până la sfârșitul lunii iunie, cele 12 milioane de doze vor fi inoculate, ceea ce e totuși puțin probabil, România ar avea peste 10 milioane de cetățeni vaccinați cu cel puțin o doză, adică mai mult de 50% din populație.

Din păcate ne îndreptăm către situația în care va exista vaccin la discreție și tot mai puțini doritori.

Patriarhul Daniel nu s-a vaccinat și nimeni nu știe dacă o va face

Conform unor surse guvernamentale, în aceste zile se pregătește o campanie de informare a publicului cu privire la importanța vaccinării. 

De asemenea, se încearcă implicarea reprezentanților bisericii în această campanie pentru ca persoanele din mediul rural să capete mai multă încredere în vaccin, iar rezistența la imunizare să se reducă.

Patriarhul Daniel, 69 de ani, nu s-a vaccinat deși vârsta îi oferea posibilitatea să o facă încă din data de 15 ianuarie când au început programările pentru etapa a 2-a, persoane peste 65 de ani, boli cronice și lucrători esențiali.

Reprezentanții BOR au anunțat că în momentul în care acest lucru se va întâmpla, va exista un anunț public.

În timpul stării de urgență de anul trecut, relațiile dintre președinte și patriarh s-au răcit din cauza interdicțiilor care au afectat ceremoniile religioase în general, dar și cele de Paști.

În 16 februarie, președintele Klaus Iohannis s-a deplasat la reședința Patriarhului Daniel unde a avut loc o discuție. Cei doi nu au făcut niciun fel de declarații după întâlnire. Într-o serie de fotografii, oficialii apar, purtând mască de protecție.

“Eu îmi doresc tare mult să gestionăm pandemia în așa fel încât lumea să poată să meargă și la biserică, să se întâlnească – sigur, în cerc mai restrâns, dar să se poată întâlni cu familia, fără să avem petreceri cu multe persoane, mai degrabă în cadru familial, dar cred că aceste lucruri sunt posibile. Nu-mi doresc – și am spus acest lucru foarte clar de la început – nu îmi doresc să îngrădim accesul la biserică. Sunt Sfintele Sărbători de Paști, oamenii vor să meargă la biserică și trebuie să găsim soluții ca să meargă la biserică”, a declarat președintele României în data de 24 martie.

Succesul campaniei de vaccinare depinde mult și de implicarea preoților, dar în interiorul BOR există o grupare destul de mare de fețe bisericești care se opun vaccinării. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇