COVID-19: Riscul de deces la pacienții de 80+ ani, de 20 de ori mai mare decât la 50+ ani. Comparativ cu cei sub 40 de ani, riscul e de sute de ori mai mare

COVID-19: Riscul de deces la pacienții de 80+ ani, de 20 de ori mai mare decât la 50+ ani. Comparativ cu cei sub 40 de ani, riscul e de sute de ori mai mare

Un studiu amplu desfășurat în Marea Britanie a scos la iveală mai mulți factori care cresc riscul de a muri din cauza COVID-19.

Este vorba despre rasă, etnie, vârstă și sex. Aceste elemente pot crește riscul unei persoane de a muri din cauza coronavirusului, scrie New York Times.

Cercetarea a fost făcută în Anglia și a inclus 17 milioane de oameni. Autorii susțin că este cel mai amplu studiu de acest fel.

Lucrarea a fost publicată miercuri în revista Nature. Ea susține și raportări din alte țări care au descoperit că oamenii mai în vârstă, bărbații, persoanele care aparțin minorităților rasiale și etnice, precum și cele cu alte boli, se încadrează în grupa vulnerabilă.

ADVERTISING

Acești oameni au șanse mai ridicate să moară dacă se îmbolnăvesc de COVID-19.

„Lucrarea evidențiază multe din lucrurile pe care le știm deja despre coronavirus”, a declarat Uchechi Mitchell, un expert în sănătate publică la Universitatea Illinois din Chicago.

Cercetătorii au analizat mai multe informații despre 40% din populația Angliei. Acestea includeau și documente medicale, colectate de Sistemul Național de Sănătate al Regatului Unit.

17 milioane de oameni analizați

Dintre 17.278.392 de adulți urmăriți pe parcursul a trei luni, 10.926 au murit din cauza COVID-19 sau a complicațiilor apărute în urma contractării bolii.

ADVERTISING

Echipa care a realizat cercetarea a fost condusă de dr. Ben Goldacre, de la Universitatea din Oxford.

Specialiștii au descoperit că pacienții trecuți de 80 de ani au de 20 de ori mai multe șanse să moară decât cei care au în jur de 50 de ani. Când se face comparația cu cei cu vârsta sub 40 de ani, șansele ca cei bătrâni să moară sunt de sute de ori mai mari.

În plus, bărbații afectați de virus aveau o probabilitate mai mare de a muri decât femeile de aceeași vârstă. Condițiile medicale preexistente au și ele un impact major. Este vorba de obezitate, diabet, astm sever și imunitate compromisă.

Cercetătorii au mai notat că și factorii socio-economici au fost luați în calcul, cel mai important fiind sărăcia.

ADVERTISING

Datele reflectă ceea ce a fost deja observat în întreaga lume și nu sunt neapărat surprinzătoare, a declarat Avonne Connor, un epidemiolog la Universitatea Johns Hopkins, care nu a fost implicat în studiu.

Ea spune că ”este uimitor” însă să vadă aceste date într-un studiu de o asemenea amploare.

Concluzii surprinzătoare

În schimb, sunt surprinzătoare concluziile studiului despre rasă și etnie, spune Sharrelle Barber, un epidemiolog la Universitatea Drexel, neimplicat în studiu.

Aproximativ 11 la sută dintre pacienții urmăriți nu erau caucazieni. Cercetătorii au descoperit că acești indivizi - în special cei de culoare și cei din Asia de Sud - aveau un risc mai mare de a muri din cauza COVID-19 decât pacienții albi.

În Statele Unite, latino-americanii și afro-americanii sunt de trei ori mai susceptibili să se infecteze cu coronavirus și aproape de două ori mai probabil să moară.

Mulți dintre acești oameni lucrează în locuri care nu permit munca de la distanță, astfel că nu pot sta izolați în case. De asemenea, mulți locuiesc în case aglomerate, ceea ce compromite efectiv distanțarea fizică eficientă.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇