Cine are cheia alegerii primarilor în două tururi?

florina.presada

activist civic și politician

Florina Presadă are în spate zece ani de activism civic și patru ani ca politician. În perioada 2016 - 2020, a fost al doilea cel mai activ senator din România. Absolventă de Științe Politice la Universitatea București, a promovat reforme în domeniul electoral și administrativ, și a propus mai multe măsuri vizând egalitatea de gen. A rămas o voce critică în peisajul politic românesc și se implică în continuare în susținerea reformelor necesare transformării României într-un stat modern și incluziv pentru toți cetățenii săi.
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cheia lacătului pus acum pe reforma electorală și mai ales pe alegerea primarilor în 2 tururi nu este la UDMR, așa cum am fi tentați să credem, ci la PNL.

E adevărat că la momentul negocierii formării actualei coaliții de guvernare UDMR a spus clar că nu va susține primari aleși în 2 tururi, dar acest lucru nu înseamnă că această măsură nu poate fi adoptată de Parlament fără voturile UDMR.

Recent introdusul paragraf în protocolul coaliției de guvernare conform căruia partidele din coaliție pot aborda calea parlamentară, dacă nu există consens în interiorul coaliției pe un anumit subiect, nu este decât un truism, pentru că nimic nu poate împiedica parlamentarii să își exercite dreptul de inițiativă legislativă sau de… vot.

Paragraf din Acordul adițional semnat de Coaliție:

acord-2
Sursa: AICI

O simplă operațiune aritmetică ne arată că voturile UDMR pot fi înlocuite cu vârf și îndesat cu voturile parlamentarilor AUR, care s-au prezentat recent în Parlament cu o astfel de propunere legislativă.

ADVERTISING

Nu cred că UDMR se va supăra într-atât încât să iasă de la guvernare dacă ceilalți doi parteneri de coaliție ar alege această cale de acțiune. De altfel, acum ar fi momentul perfect pentru ca PNL și USR-PLUS să facă pași în această direcție.

UDMR abia și-a instalat oamenii ca secretari și subsecretari de stat, prefecți și subprefecți, președinți de agenții și în consilii de administrație și ar avea numai de pierdut electoral dacă s-ar retrage de la guvernare, pentru că această mișcare i-ar plasa în Opoziție, alături de PSD și AUR.

Prin urmare, PNL și USR-PLUS au un culoar de acțiune în Parlament. Fie că vor decide formarea Comisiei comune speciale pentru Codul Electoral - și ar fi bine să o facă, mai ales că au și promis acest lucru! - fie că vor urma procedura parlamentară normală, cele două partide pot beneficia de voturile parlamentarilor AUR, asigurând astfel o majoritate mai mult decât confortabilă pentru adoptarea alegerii primarilor în 2 tururi.

Dar pentru ca acest lucru să se întâmple … este nevoie de PNL, în primul rând.

Fără PNL, nu mișcă nimic în comitetul liderilor de la nivelul celor două camere parlamentare - un for care face agenda parlamentară, practic - cu atât mai mult la nivelul Camerei Deputaților, cameră decizională pe legile electorale, unde președinte este Ludovic Orban.

Iar istoricul PNL de până acum pe subiect ne arată că acesta nu pare dispus să creeze ocazia de a aduna voturi suficiente pe o propunere legislativă privind alegerea primarilor în 2 tururi, în ciuda declarațiilor publice și a inițiativelor înaintate pe acest subiect.

Ba mai mult, poziția UDMR de a nu susține modificarea electorală îi pică la fix lui Ludovic Orban/PNL, care va putea invoca lejer riscul de a rămâne fără susținerea UDMR pentru guvernare, chiar dacă acest lucru este puțin probabil. Cu alte cuvinte, Ludovic Orban are un bun pretext să nu facă mare lucru pentru cele 2 tururi la primărie.

Cât despre propunerea AUR depusă acum două săptămâni în Parlament, nu era nevoie de ea, parlamentarii AUR doar au dorit să puncteze electoral pe această temă.

Totodată, inițiativa e un bun semnal pentru USR-PLUS și PNL că pot acționa în Parlament pentru alegerea primarilor în două tururi, dacă vor acest lucru.

Mai ales USR-PLUS trebuie să urce subiectul pe agenda PNL, USR-PLUS fiind partidul care a avut cele mai multe propuneri de reformă electorală în legislatura trecută - de altfel, am inițiat și contribuit la elaborarea lor ca membru în grupul de lucru pe reforma electorală din USR.

În acest moment, au rămas în procedura parlamentară numeroase proiecte din mandatul anterior care propun alegerea primarilor în 2 tururi. Dacă până de curând acestea au zăcut în sertarul unei comisii speciale care s-a ocupat de legea privind alegerile prezidențiale din 2019, mai nou acestea au fost retrimise către comisiile de Administrație Publică și Juridică ale Camerei Deputaților, cu noi termene pentru adoptarea rapoartelor de fond: 17 iunie 2021.

Nu mi-e clar ce înseamnă acest lucru dincolo de faptul că a existat voință la nivelul acestei majorități parlamentare de a nu clasa aceste proiecte, lucru pe care nu l-au făcut cu altele rămase în circuitul parlamentar.

Regulamentul Camerei Deputaților prevede că atunci când există mai multe propuneri legislative cu același obiect, acestea trebuie comasate într-un singur act normativ, propunerile cele mai recente fiind respinse și preluate ca amendamente în textul propunerii celei mai vechi.

Aceasta va fi cel mai probabil soarta propunerii AUR, deoarece procedural nu e necesară. Dar va exista o luptă pentru capital electoral și în acest punct, pentru că parlamentarii vor trebui să decidă dacă lucrează pe un proiect legislativ mai vechi de la PNL sau de la USR - se întâmplă des ca un proiect, chiar dacă are vocația de a deveni un astfel de text de bază, să fie “perimat” pentru că nu mai operează corect pe cadrul legal în vigoare, legile pe care acesta intervine fiind modificate între timp.

Însă indiferent de textul pe care se va lucra, important e să ajungem la votul final pentru alegerea primarilor în 2 tururi cât mai curând. Și asta pentru că, pe lângă considerentele ce țin de strategie politică, dacă acest demers nu e încununat de succes, trebuie păstrată o rezervă considerabilă de timp pentru a încerca din nou revenirea la alegerea primarilor în două tururi.

Să nu uităm că CCR și Comisia de la Veneția au spus că modificările de substanță la cadrul legal electoral trebuie adoptate cu cel puțin un an înainte de alegeri, iar PSD va folosi toate instrumentele pe care le are la dispoziție pentru a preveni intrarea în vigoare a unei astfel de legi. Așadar, nu e timp de pierdut!

Citeşte şi alte texte scrise de Florina Presadă pentru SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇