Horoscop de weekend: 27 - 28 martie

Horoscop de weekend: 27 - 28 martie

Berbec

Zilele acestea ești preocupat fie cu treburile de rutină ale casei, fie cu cele din segmentul profesional. Ai mult elan în a rezolva multe și mărunte, dar se pare că trupul te ajută prea puțin.

Ferește-te de eforturi fizice și mentale mari, pentru că ai nevoie de odihnă. Posibil să se accentueze niscai afecțiuni ale sistemului limfatic și ale picioarelor, dar cu puțină atenție, o dietă de sezon și relaxare vei putea depăși totul cu bine.

Taur

Iubirea plutește în aer în zilele acestui weekend, de aceea, fii deschis sufletește și mental. Cei dragi îți pot oferi surprize de genul ieșiri în oraș la o masă festivă, o excursie plănuită în secret de ceva vreme sau bilete la un concert așteptat demult, fie el şi online.

Pentru că deocamdată ai tendința de a te răzvrăti din orice, fii prudent și controlează-ți reacțiile. Chiar ești îndrăgit serios de persoană iubită, de copii sau de apropiați, așa încât răspunde-le cu aceeași monedă.

Mercur în Peșți, 16 martie – 4 aprilie 2021. Nimic nu e ceea ce pare
ADVERTISING

Gemeni

Acasă, printre cei dragi, te simți cel mai bine în aceste zile. Interesant este că orice acțiune plănuiești în afara segmentului domestic eșuează și te trezeșți tot pe lângă membrii familiei sau implicat în activități gospodăreșți.

Posibil să ți se ceară ajutorul moral sau material în chestiuni personale ale unei rude. Analizează bine situația și ajută cu ce poți. Aruncă-ți privirea pe fotografiile vechi ale familiei și deapănă amintiri comune cu cei din preajma ta.

Rac

Multe întâlniri amicale se conturează la finalul acestei săptămâni. Rude, prieteni apropiați, vecini, simple cunoștințe parcă s-au vorbit să apară cât mai mulți în preajma ta. Toate bune și frumoase în discuțiile banale, dar unii vor dori consiliere din partea ta pe diverse teme de viață.

Asta înseamnă că ești apreciat și respectat în anturajul apropiat. De aceea, ascultă pe îndelete ce ți se spune și răspunde în consecință. Nu forța notă și nu te pierde în amănunte!

Horoscopul anului 2021

ADVERTISING

Leu

Se pare că îți cresc veniturile în acest weekend sau măcar apar veșți bune în acest sens. De aceea, te poți bucura de cumpărături, mai ales dacă ți-ai alcătuit liste cu priorități. Oricât de bune ar fi veștile legate de îmbunătățirea câștigurilor tale, nu miza pe vrabia de pe gard.

Fluctuatiile financiare sunt mari și la fel și iluzia unor câștiguri fabuloase. O discuție importantă cu cineva din anturajul profesional îți va oferi soluții viabile în a-ți diversfica activitatea profesională.

Fecioara

Sunt zile excelente pentru a-ți trasa planuri noi, a-ți îmbunătăți garderoba, a-ți schimba înfațișarea, oricum a te implica în treburi care te privesc numai pe tine.

Ești animat de gânduri nobile și ai dori să-i antrenezi și pe cei dragi în acțiuni care să le sporească prestigiul de sine sau bunăstarea materială. Totuși, astfel de demersuri au puțin succes acum, pentru că energia astrală te pune în lumină mai mult pe tine. Bucură-te de tot ce te înconjoară!

Horoscopul lunii martie 2021

ADVERTISING

Balanță

Folosește aceste zile de weekend pentru relaxare, introspecție și dialog interior. Posibil chiar să se altereze sănătatea, dar sunt momente pasagere. Somnul suficient, o alimentație ușoară, de primăvara, o plimbare printr-un parc îți sunt suficiente pentru a te revigora.

Pe de altă parte, în starea ta de spirit de acum poți afla multe informații utile, pe căi mai puțin obișnuite și care te vor ajuta substanțial în progresul tău personal și profesional.

Scorpion

Interesante zile la finalul acestei săptămâni vizavi de relațiile cu prietenii și cu persoanele din anturajul profesional. Chiar dacă în ultima vreme multe dintre aceste persoane și-au retras suținerea față de tine sau pur și simplu s-au îndepărtat de tine fără motive clare, acum sunt momente bune pentru a te lămuri de ce s-au petrecut lucrurile așa.

De fapt, este vorba despre faptul că ai atins un alt nivel de evoluție și ai nevoie de alți oameni în preajma ta.

Creează 2021 GENIAL! Eveniment lunar cu Nicoleta Svârlefus: 28 martie 2021

Săgetător

S-ar putea să fii invitat la tot soiul de reuniuni, fie în segmentul socio-profesional în care activezi, fie în segmentul domestic, la aniversarea vreunei rude dragi. Oricum, multă lume se va perinda pe lângă tine și toți te vor observa și vor dori să stea de vorba cu tine.

Comportă-te natural și chiar dacă unii te dojenesc există un dram de adevăr în tot ceea ce ți se spune. Răspunde în note seriose, dar acompaniate cu unele amuzante.

Capricorn

Zilele acestea s-ar putea să te afli în mijlocul unor dispute, fie pe teme filozofice, fie pe tema unor călătorii și studii în care ești implicat alături de cei dragi.

Toate bune și frumoase, până apar implicații financiare, pentru că unii plănuiesc în secret să profite de pe urma economiilor sau veniturilor tale. De aceea, este nevoie să-ți schimbi mentalitatea și să abordezi o nouă filozofie de viață, chiar dacă alții s-ar putea opune la ceea ce vrei tu.

Vărsător

Cu toate că în fundal domnesc neliniști financiare, în special în ceea ce privește banii și bunurile comune cu alții, ca prin farmec se răstoarnă lucrurile și reușești să te descurci și cu plata facturilor, datoriilor, dar îți îndrepți atenția și spre niscai investiții.

Cumva din umbră, o mână nevăzută şi benefică aranjează zarurile pentru tine, astfel încât la momentul potrivit beneficiezi de toate sursele necesare pentru bunul mers al traiului tău.

Pești

La finalul acestei săptămâni se pare că ești foarte dependent de alții, de vorbele și reacțiile lor. Este posibil să-ți redefineșți termenii și condițiile de relaționare, atât cu partenerul de viață, cât și cu cei de afaceri sau colaboratorii din segmentul profesional.

Pentru că ești iute la mânie în aceste zile și comunici mai mult pe tonuri înalte, evident că și ceilalți ripostează la fel. Detașează-te și lasă evenimentele să curgă firesc.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇