Jumătate din populaţia adultă din Marea Britanie a primit o primă doză de vaccin împotriva COVID-19, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii Matt Hancock, salutând un „succes imens” pentru această ţară, cea mai îndoliată din Europa de pandemia de coronavirus, relatează AFP.
„Sunt absolut încântat să vă spun că am vaccinat jumătate dintre adulţii din Marea Britanie. Este un succes uriaş”, a afirmat Matt Hancock, într-un videoclip postat pe Twitter. El le-a mulţumit persoanelor implicate în vasta campanie de vaccinare lansată la începutul lunii decembrie în Regatul Unit.
"Este atât de important, deoarece acest vaccin este calea noastră de a ieşi din această pandemie", a subliniat ministrul, încurajând populaţia să se vaccineze.
"Programul de vaccinare britanic este un mare succes şi asta datorită muncii grele a numeroase persoane. Nu este uşor, dar facem progrese uriaşe", a adăugat el.
Marea Britanie a administrat peste 26 de milioane de prime doze de vaccin anti-COVID19. Numai în cursul zilei de joi au fost administrate 660.276 de doze de vaccin.
Campania de vaccinare a fost extinsă recent la persoanele peste 50 de ani, iar premierul Boris Johnson, în vârstă de 56 de ani, a primit vineri o primă doză de vaccin AstraZeneca, în urma asigurărilor din partea autorităţilor de reglementare din Marea Britanie şi UE cu privire la siguranţa vaccinului.
Boris Johnson a fost vaccinat la spitalul St Thomas din Londra, unde a petrecut trei zile la terapie intensivă în aprilie 2020 după ce s-a infectat cu COVID-19.
Ţara din Europa cea mai afectată de pandemia de COVID-19 cu peste 126.000 de decese, Marea Britanie foloseşte vaccinurile Pfizer/BioNTech şi AstraZeneca/Oxford. Un al treilea vaccin, cel dezvoltat de Moderna, a fost aprobat de autoritatea de reglementare britanică şi ar urma să fie disponibil "în următoarele săptămâni", a declarat joi ministrul Sănătăţii.