Rafael Nadal s-a retras de la Miami

Rafael Nadal s-a retras de la Miami

Rafael Nadal a renunţat la Miami Open, turneu ATP Masters 1.000, programat între 24 martie şi 4 aprilie, deoarece nu este pregătit din punct de vedere fizic, transmite AFP.

„Sunt trist să anunţ că nu voi juca la Miami”, a scris marţi spaniolul pe Twitter.

Roger Federer, câştigătorul ultimei ediţii a turneului din Florida, în 2019, a anunţat deja că nu va concura aici.

"Trebuie să mă refac complet şi să fiu pregătit pentru sezonul pe zgură în Europa", a adăugat Nadal, N.3 mondial, care are dureri de spate de când a sosit în ianuarie în Australia, cu câteva săptămâni înainte de Open.

ADVERTISING

Din cauza acestor probleme, el nu a disputat niciun meci oficial înainte de startul primului turneu de Mare Şlem al anului. La Melbourne, el a fost învins în sferturi de finală de Stefanos Tsitsipas după ce câştigase primele două seturi.

De atunci, Nadal a declarat forfait pentru Rotterdam şi Acapulco şi a renunţat la o invitaţie la Dubai în această săptămână.

Sezonul european pe zgură începe pe 5 aprilie cu turneele ATP 250 de la Marbella (Spania) şi Cagliari (Italia), înaintea primei competiţii de anvergură pe această suprafaţă, Masters 1000 de la Monte Carlo (11-18 aprilie).

ADVERTISING

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!