Mai multe instalații radiologice care conțin uraniu sărăcit au fost descoperite pe platforma unei fabrici închise din București. Zona a fost izolată de polițiști, iar containerele periculoase au fost ridicate de experți.
Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a fost sesizată vineri de reprezentanți ai Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare cu privire la faptul că pe platforma unei foste fabricii din sectorul 4, în urma demolării unei clădiri ce a aparținut Nuclear Montaj, sub dărâmături au fost găsite mai multe instalații radiologice ce conțin uraniu sărăcit.
Din datele furnizate de reprezentanții CNCAN a reieșit faptul că societatea în cauză a avut obligația de a neutraliza aceste echipamente, prin predarea lor către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară.
La fața locului s-au deplasat polițiștii și reprezentanții CNCAN pentru a efectua verificări.
Zona a fost securizată, iar echipamentele au fost ridicate de urgență și predate, pentru a fi neutralizate. Cercetările sunt continuate de polițiști.