CNSU a decis: Elevii din anii terminali vor merge la școală dacă incidența nu depășeste 6 la mie în localitate

CNSU a decis: Elevii din anii terminali vor merge la școală dacă incidența nu depășeste 6 la mie în localitate

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat vineri Hotărârea numărul 15 prin care a fost actualizată lista statelor considerate cu risc crescut epidemiologic și a stabilit în ce condiții vor putea merge fizic la școală elevii din anii terminali.

”CNSU a decis ca este permisă continuarea studiilor cu prezență fizică la școală pentru elevii din anii terminali, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului sănătății, dar doar în zonele unde incidența cumulată la 14 zile nu depășește 6 la mia de locuitori”, se arată într-un comunicat remis Spotmedia.ro.

ADVERTISING

În Hotărârea nr. 15, adoptată astăzi, se arată la art.3 următoarele:

Art.3 - Se abilitează Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 3235/93/04.02.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, în sensul participării fizice la cursuri, a elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, indiferent de scenariul în care se află localitatea, dar fără a depăși rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile de 6/1.000 de locuitori”.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

De asemenea a fost actualizată lista statelor și zonelor cu risc epidemiologic ridicat.

Inspectorul școlar general al Capitalei a anunțat vineri că școlile din București trec în scenariul roșu, care prevede că rămân deschise pentru elevi doar grădinițele și clasele pregătitoare – a IV-a.

Ulterior, ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a spus că vrea ca și elevii de clasa a opta şi liceenii din anul terminal să meargă la cursuri în scenariul roșu , urmând să trimită această solicitare către CNSU.

ADVERTISING

„În calitate de ministru al Educaţiei, o să susţin următoarele: şcolile se închid ultimele şi se deschid primele. Este vorba de o rată de infectare de 3,05 la mie. Dacă am lua în calcul populaţia reală a Bucureştiului, şi nu pe cea din statistici, probabil rata ar fi sub 3.

Ministerul Educaţiei, având în vedere importanţa examenelor naţionale, Bac şi evaluarea naţională, va face direct către CNSU o solicitare de modificare a scenariilor după care vor funcţiona şcolile, încât şcolile care vor fi cuprinse în scenarul roşu să poată permite elevilor din clasele terminale să meargă cu prezenţă fizică în şcoli”, a declarat ministrul Educației.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇