Dezastrul ecologic din Israel afectează grav animalele. Țestoasele au ajuns să fie tratate cu maioneză

Dezastrul ecologic din Israel afectează grav animalele. Țestoasele au ajuns să fie tratate cu maioneză

Zilele trecute, cel puțin 1.000 de tone de gudron au ajuns pe uscat, pe plajele de la Mediterană ale Israelului, acesta fiind unul dintre cele mai grave dezastre ecologice ale țării. Unele dintre viețuitoarele care au cel mai mult de suferit sunt țestoasele.

Viețuitoarele, aceasta nefiind singura specie afectată, sunt pur și simplu prinse în pâcla de gudron, care le-a pătruns inclusiv în organism. Le-a ajuns în trahee și nu numai, le împiedică să respire, practic, le condamnă la moarte.

„Toate au ajuns aici cu un strat de gudron pe cap, în ochi, nări, gură, în sistemul digestiv și în stomac”, a declarat Yaniv Levy, fondatorul și directorul Centrului național de salvare a țestoaselor marine.

ADVERTISING

„Cu acest tip de daune nu au nicio șansă de a supraviețui fără tratament. Le-am îndepărtat gudronul din nări și ochi, astfel încât să poată respira și să vadă”, a mai spus acesta.

Țestoasele sunt tratate printr-o metodă aparent neconvențională, respectiv cu maioneză, arată IFL Science.

„Continuăm să le hrănim cu substanțe precum maioneza, care practic curăță sistemul și descompun gudronul”, a adăugat el.

Țestoaselor li se administrează maioneză, pentru a elimina din organism pâcla neagră. Alegerea poate părea ciudată, dar funcționează și animalele nu au efecte secundare de pe urma ingerării acesteia.

ADVERTISING

Le curăță intestinele și le ajută să elimine substanța care, altfel, le-ar pune în pericol de moarte.

Același tratament a fost aplicat și oamenilor, în 2014, dovedindu-se extrem de eficient.

Până acum au fost tratate astfel 27 de țestoase și toate au supraviețuit.

Vezi și 17 milioane de nurci vor fi omorâte în Danemarca. Sunt purtătoarele unei versiuni mutante de coronavirus, ce poate fi transmisă oamenilor

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇