Londra e invadată de 20 de milioane de șobolani, atrași de gunoaiele strânse în lockdown

Londra e invadată de 20 de milioane de șobolani, atrași de gunoaiele strânse în lockdown

Pe măsură ce multe restaurante și clădiri de birouri din centrul Londrei au rămas goale, școbolanii sunt nevoiți să migreze către zonele rezidențiale, în căutarea mâncării.

Familiile petrec mai mult timp acasă – și mănâncă tot acolo – iar asta a atras un număr mare către aceste zone, relatează BBC.

Cei care se ocupă cu exterminarea rozătoarelor recunosc că numărul apelurilor s-a dublat, de la începerea pandemiei.

”În mod normal, primeam 10 apeluri pe săptămână, dar de la începutul restricțiilor numărul acestora s-a dublat”, spune Paul Claydon, care s-a orientat recent către acest business înfloritor, după o carieră de 25 de ani în IT.

ADVERTISING

British Pest Control Association (BPCA), care reprezintă aproximativ 700 de firme care se ocupă cu exterminarea dăunătorilor, confirmă că membrii săi au raportat o creștere cu 51% a activităților lor în primăvara lui 2020, la primul lockdown, și cu 78% în noiembrie, când a început al doilea lockdown în Marea Britanie.

Asociația a confirmat pentru CNN că șobolanii au devenit o problemă de sănătate publică lăsată pe umerii localnicilor, care trebuie să se descurce singuri acum.

20 de milioane de șobolani

Nimeni nu știe cu exactitate câți șobolani sunt în acest moment în Londra, chiar dacă unele companii private care fac deratizare susțin că numărul lor ar atinge cifra de 20 de milioane.

ADVERTISING

Cel mai probabil, sunt mai mulți șobolani decât cei nouă milioane de oameni care locuiesc în Londra, unde sporul natural este pe tendințe negative de ceva vreme, potrivit Oficiului Național de Statistică.

Șobolanii, în schimb, se pot înmulți foarte repede. Un studiu realizat de firma de dezinsecție și deratizare Rentokil susține că o singură pereche de șobolani poate da naștere la peste 1.250 de pui într-un an.

Din ce în ce mai mari

Dar și dimensiunea lor crește. Claydon susține că e ceva obișnuit deja să prindă câte un șobolan lung de până la 40 de centimetri. Acești șobolani necesită curse mai puternice și mult mai multă otravă.

ADVERTISING

Cea mai bună modalitate de a controla răspândirea acestora este prevenția, atrag atenția specialiștii, însemnând sigilarea resturilor de mâncare și depozitarea lor în afara caselor, dar și asigurarea că rozătoarele nu pot intra în case prin crăpături sau găuri de aerisire.

Dar locuitorii Londrei au început deja să se obișnuiască cu noii lor vecini. Totuși, sunt uimiți de ”tupeul” lor: nu se tem să se apropie de oameni și nici nu se mai ascund, povestește Jen Johnson, care locuiește de patru ani în capitala Regatului Unit.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇