Un MiG aproape s-a prăbușit la Câmpia Turzii. Toate avioanele au fost oprite la sol

Un MiG aproape s-a prăbușit la Câmpia Turzii. Toate avioanele au fost oprite la sol

Un avion al Forțelor Aeriene a fost implicat într-un incident. La finalizarea unui zbor de instrucție, aeronava a avut probleme cu trenul de aterizare. Echipajul nu a fost rănit, însă toate aeronavele de același tip au fost reținute la sol.

Potrivit reprezentanților MApN, o aeronavă MiG-21 LanceR dublă comandă, din dotarea Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii, a fost implicată marți, în jurul orei 18:30, la finalizarea unui zbor de instrucție, într-un incident generat de funcționarea defectuoasă a trenului de aterizare.

ADVERTISING

Echipajul aeronavei nu a fost rănit, iar aeronava nu a înregistrat avarii majore, au precizat cei de la MApN.

Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene a dispus constituirea unei comisii care să cerceteze cauzele producerii incidentului.

De asemenea, conform procedurilor aviatice, a fost dispusă oprirea de la zbor a aeronavelor de acest tip, cu excepția celor care execută serviciul de luptă Poliție Aeriană, până la clarificarea circumstanțelor care au determinat producerea acestui incident de zbor.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇