Kelemen Hunor susţine că nu s-a decis încă dacă va fi eliminată gratuitatea pe tren pentru studenți

Kelemen Hunor susţine că nu s-a decis încă dacă va fi eliminată gratuitatea pe tren pentru studenți

Va fi eliminată gratuitatea pe tren pentru studenți? Vicepremierul Kelemen Hunor spune că o decizie în acest sens nu a fost luată momentan, asta deşi ieri premierul Cîţu a anunţat altceva.

El a punctat, joi, că discuțiile continuă la ministerele de resort.

”Nu am încălcat o promisiune. În continuare, există o discuție la nivelul Ministerului Transporturilor și la Educație. Ordonanța de urgență nu a fost adoptată ieri, a fost în prima lectură și mai este loc de discuții, în continuare.

Sper că vom putea susține călătoriile pentru studenți și vom găsi banii, pentru că aici nu am văzut că ar fi vorba despre sume uriașe, pentru a asigura studenților să meargă de la domiciliul lor până la facultate, până la destinație și înapoi, în așa fel încât să nu îngrădim în nici un fel transportul. Deci a fost o primă lectură, la ministerele de resort se continuă discuția”, a declarat pentru RFI România Kelemen Hunor.

ADVERTISING

Amintim că, luni, Ludovic Orban a informat că ia în discuție propunerea ca studenții să nu mai poată călători gratuit cu trenul nelimitat.

Guvernul ia în calcul limitarea călătoriilor gratuite ale studenților cu trenul. ANOSR reacţionează virulent

Ulterior, premierul Florin Cîţu a anunţat, miercuri, că studenţii vor beneficia de o reducere de 50% pentru călătoriile pe calea ferată.

„Un alt subiect care a fost dezbătut, (…) acea gratuitate introdusă de PSD în 2017 pentru transportul pe calea ferată pentru studenţi. Se modifică şi se revine la 50%. Eu nu văd aici un capăt de ţară şi m-am uitat şi la ce se întâmplă în restul Europei”, a declarat Cîţu, după şedinţa de guvern.

ADVERTISING

Dreptul de a călători gratuit cu trenul, la clasa a II-a, a intrat în vigoare la 1 februarie 2017 și de acesta beneficiază toți studenții înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență într-o instituție de învățământ superior acreditată, indiferent de distanță și numărul de călătorii.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇