Parlamentul European a aprobat Mecanismul de redresare şi rezilienţă în valoare de 672,5 miliarde de euro, conceput pentru a ajuta ţările Uniunii să combată efectele pandemiei de COVID-19.
Regulamentul referitor la obiectivele, finanţarea şi normele de accesare ale Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR) a fost adoptat cu 582 de voturi „pentru”, 40 „împotrivă” şi 69 de abţineri, potrivit unui comunicat al PE.
MRR este cel mai important element constitutiv al pachetului de stimulente aferent Instrumentului european de redresare „Next Generation EU”, în valoare de 750 de miliarde de euro.
Vor fi puse la dispoziţie 672,5 miliarde de euro sub formă de granturi şi împrumuturi pentru a finanţa măsuri naţionale care atenuează consecinţele economice şi sociale ale pandemiei.
Se pot finanţa prin MRR şi proiecte conexe demarate la 1 februarie 2020 sau ulterior. Finanţarea va fi disponibilă timp de trei ani, iar guvernele Uniunii pot cere o prefinanţare de până la 13% pentru planurile lor de redresare şi rezilienţă.
Condiții pentru a beneficia de finanțare
Pentru a putea să beneficieze de finanţare, planurile naţionale de redresare şi rezilienţă trebuie să se concentreze pe domenii-cheie de politică ale Uniunii: tranziţia spre o economie verde, inclusiv biodiversitatea, transformarea digitală, coeziunea economică şi competitivitatea, precum şi coeziunea socială şi teritorială.
Sunt eligibile pentru finanţare şi planurile care ajută instituţiile să se pregătească pentru crize şi să reacţioneze la ele. Mai pot fi finanţate politicile pentru copii şi tineret, inclusiv pentru învăţământ şi formarea de competenţe.
Fiecare plan trebuie să consacre climei cel puţin 37% din buget, iar acţiunilor din domeniul digital cel puţin 20%.
Planurile trebuie să aibă un impact social şi economic de durată şi să includă reforme cuprinzătoare şi un pachet robust de investiţii. Ele nu pot prejudicia în mod semnificativ obiectivele de mediu.
Banii sunt condiționați de respectarea statului de drept
Regulamentul mai stipulează că doar statele membre care s-au angajat să respecte statul de drept şi valorile fundamentale ale Uniunii pot primi fonduri din MRR.
Comisia Europeană este responsabilă pentru aplicarea MRR. Ea poate fi convocată de comisiile de resort ale Parlamentului o dată la două luni pentru a discuta situaţia Uniunii din perspectiva redresării şi modul în care obiectivele şi etapele au fost respectate de statele membre.
Comisia va mai pune la dispoziţia statelor membre şi un sistem integrat de informare şi monitorizare. Prin acesta, le va furniza informaţii comparabile referitoare la modul în care sunt folosite fondurile.
După aprobarea oficială a regulamentului de către Consiliu, acesta va intra în vigoare la o zi după ce va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE.