Subprefectul județului Timiș a murit din cauza COVID, după o lună în spital

Subprefectul județului Timiș a murit din cauza COVID, după o lună în spital

Subprefectul județului Timiș Elena Popa a murit dumincă, din cauza COVID-19. Ea era internată din 28 decembrie, când a ajuns la spital febră, saturația de oxigen scăzută, și tuse seacă. Își pierduse și mirosul și gustul.

Soțul subprefectului fusese depistat cu COVID-19 în 22 decembrie. Primul test al Elenei Popa a avut rezultat negativ, dar la câteva zile au început să apară și la ea simptomele, iar starea i s-a agravat rapid.

ADVERTISING

Potrivit Digi24, avea 90% din plămâni afectați de virus și medicii au încercat inclusiv tratamentul cu plasma convalescentă, dar fără rezultat. Era intubată de mai bine de o săptămână.

Decesul a fost anunțat de Prefectură, pe Facebook.

Cu adânc regret, colectivul Instituției Prefectului Județul Timiș anunță decesul subprefectului Elena Popa. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate!Dumnezeu să o odihnească în pace!

Posted by Instituția Prefectului Județul Timiș on Saturday, January 30, 2021

La finalul anului trecut, după ce a ajuns în spital, Popa a dat o declarație presei în care povestea prin ce a trecut până la acel moment și le cerea oamenilor să se protejeze.

„A fost soțul pozitiv, marți, în 22. A ieșit 'pozitiv', la test, eu 'negativă'. Apoi am făcut febră, miercuri, 38, între timp mi-am pierdut gustul și mirosul. Bănuiam că am Covid, oricum eram în carantină. Duminică seara s-a înrăutățit starea și am chemat Salvarea, aveam 90 saturația de oxigen, am un pulsoximetru acasă.

ADVERTISING

Am fost la triaj, la Spitalul Victor Babeș, iar de aici m-au dus Clinica de Recuperare Cardiovasculară. Deocamdată sunt în zona galbenă, aștept rezultatul testului Covid. Am toată simptomatologia, fără gust, fără miros, febră, tuse seacă.

Le cer (oamenilor, n.red.) să se păzească și să-și ia toate măsurile de precauție. O asemenea suferință este greu de îndurat”, declara, pe 28 decembrie, subprefectul, pentru Timiș Online.

Elena Popa avea 60 de ani. A fost numită subprefect în ianuarie 2020. Înainte, din 1999, a fost economist la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇