Începe şcoala: Cum pot opta elevii şi profesorii să rămână online? Cine va face triajul? Vor primi măști gratuite?

Începe şcoala: Cum pot opta elevii şi profesorii să rămână online? Cine va face triajul? Vor primi măști gratuite?

Ministerul Educației a organizat vineri un webinar în care oficiali și specialiști în sănătate au răspuns întrebărilor oamenilor despre vaccin, dar mai ales despre măsurile luate pentru deschiderea școlilor.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că mai multe răspunsuri exacte vor veni pe 2 februarie, când se va lua decizia finală în ce privește deschiderea școlilor. După aceea, va fi emis un ordin comun al ministerelor Educației și Sănătății, care să reglementeze tot ce ține de învățământul în noul semestru.

În orice caz, se dorește pe cât se poate ca școala să înceapă și față în față, după planul anunțat la jumătatea lui ianuarie.

ADVERTISING

Așadar, iată întrebările care au primit răspunsuri despre deschiderea școlilor:

Profesorii cu afecțiuni cronice trebuie să meargă la școală?

Sorin Cîmpeanu: Elevii care au vulnerabilități trebuie să continue școala online. În ordinul de ministru va fi preluată prevederea prin care elevii care au aparținători cu vulnerabilități certificate vor putea face școală online.

Profesorii care au afecțiuni, la fel, doar că în cazul lor certificarea medicală se va face de către un medic de competența muncii.

Așadar, efectivele complete despre care se vorbește în multe întrebări nu vor fi chiar atât de complete. Estimăm că e un număr important care vor face școala online. De aceea, 60.000 de laptopuri vor fi livrate suplimentar la începutul lui februarie și un număr semnificativ de camere video.

ADVERTISING

Deci cu elevi care vor rămâne în online se păstrează predarea hibridă. De ce spuneți că o eliminați?

Sorin Cîmpeanu: Cunoașteți dvs. o altă soluție? Eu nu cunosc! Dar una e să îți concentrezi atenția cu 20 de elevi cu prezență fizică și 15 în online și alta cu 30 de elevi cu prezență fizică și 2-3 online.

Cine supraveghează elevii care sunt la școală când au ore cu profesorul care predă online?

Sorin Cîmpeanu: Ține de conducerea școlii să se asigure un orar, ca acele cadre didactice să aibă orele grupate într-o singură zi în care să facă învățământ online. Vom cere tuturor inspectoratelor și școlilor să nu se ajungă în niciun fel la situația cu școala online și fizică în aceeasi zi.

ADVERTISING

Cum se va face triajul?

Sorin Cîmpeanu: Avem puțin peste 500 de angajați cu competențe medicale (medici și asistenți școlari) și toți sunt detașați la DSP-uri. Dacă va începe școala, vor trebui să revină în școli. Avem 17.000 de școli, deci nu cred că sunt de ajuns. (Ministrul Educației a precizat că vor fi aduse lămuriri prin ordinul comun pe care îl vor da ministerele Educației și Sănătății)

De ce nu primim măști așa cum primesc parlamentarii?

Sorin Cîmpeanu: Se vor primi măști. Am cerut și o analiză la fiecare 3 zile cu privire la stocurile de dezinfectante prezente în școlile românești.

Ce faceți cu Școala 28 din Capitală?

Sorin Cîmpeanu: E declarată focar, e închisă, dezinfectată, a fost nebulizată.

Andrei Baciu, secretar de stat Ministerul Sănătății: Școala în sine nu prezintă o problemă, măsurile medicale sunt adresate respectivelor persoane confirmate. Nu va reprezenta un pericol în momentul în care se decide deschiderea, ținând cont, evident, de starea de sănătate a personalului.

E diferență între imunitatea de după boală și cea oferită de vaccinare? Vaccinul oferă imunitate de 3 luni, ce facem după?

Dr. Valeriu Gheorghiță: Răspunsul imun natural e dependent de severitatea formei de boală. Persoanele care fac infecții asimptomatice sau ușoare nu dezvoltă un răspuns ridicat de anticorpi și el se pierde în 2-3 luni. Din datele actuale reiese faptul că există și sunt din ce în ce mai multe cazuri de reinfecție într-un interval de 3-6 luni după prima îmbolnăvire.

Doza de antigen pe care o obținem după vaccinare e una standardizată și asigură o stimulare a răspunsului imun într-o manieră cât se poate de echilibrată pentru toate persoanele. Din datele existente reiese o eficacitate de peste 95%, deci mai mult de 9 persoane din 10 vaccinate nu vor dezvolta boala.

Se estimează că răspunsul imun e cu siguranță mai lung după vaccinare decât după boala naturală. Categoric trebuie să ținem cont că prin infecție naturală nu rezolvăm această pandemie. Dacă lăsăm infecția să se disemineze în rândul populației, conscințele sunt dramatice. Prin vaccinare reducem circulația virusului și reușim să controlăm această pandemie.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇