Detalii despre cum se va face testarea COVID în școli. Ministrul Sănătății, apel la părinți: Dacă aveți copilul cu orice fel de simptom, tineți-l acasă!

Detalii despre cum se va face testarea COVID în școli. Ministrul Sănătății, apel la părinți: Dacă aveți copilul cu orice fel de simptom, tineți-l acasă!

Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu și secretarul de stat Andreea Moldovan au dat miercuri detalii despre cum va fi făcută testarea în școlile care vor fi redeschise în februarie.

”Am discutat mult despre testarea în școli pentru că ne dorim să înceapă școlile. Redeschiderea școlilor trebuie să fie făcută în condiții de siguranță pentru copii, cadre didactice și familie.

Un capitol important al dezbaterilor pe care le avem acum se referă la testarea în școli utilizând acele teste antigen rapide, să le facem celor simptomatici și contacților celor pozitivi, astfel încât să știm mai bine ce se întâmplă în școli.

ADVERTISING

Aceste măsuri de testare suplimentară se vor adresa și cadrelor didactice. Părinții să facă un triaj acasă, să nu lase un copil cu simptomatologie respiratorie să meargă la școală”, a spus dr. Andreea Moldovan.

Ea a precizat că, în cazul în care un copil are rezultat pozitiv, vor fi anunțați părinții, medicul de familie și DSP-ul.

Întrebată dacă vor fi testați și copiii de grădiniță, ea a spus că toți copiii cu simptome.

În ce privește triajul la intrarea în școli, Moldovan a spus că va fi făcut de medicul sau asistentul școlar, la fel ca și testarea. Pentru școlile care nu au astfel de personal există discuții cu asistenții comunitari care au pregătire medicală. Astfel, se va evita situația ca testele să fie făcute incorect și să existe rezultate false.

ADVERTISING

Ministrul Voiculescu a luat cuvântul pentru a transmite un mesaj părinților, rugându-i să țină copiii acasă dacă au orice simptom.

”Atunci când vor începe școlile, dacă aveți copilul cu orice fel de simptom, țineți-l acasă, nu-l trimiteți la școală. Dacă are orice simptom, lăsăți-l să stea acasă”.

Voiculescu: E ca în război, știm că vine o armă care ne poate distruge, dar ne bucurăm că e senin și ne bucurăm de viață

Întrebat de ce a fost reticent la redeschiderea școlilor, Voiculescu a explicat că privește imaginea de ansamblu.

ADVERTISING

”Vizavi de relaxarea din București, am comunicat în scris motivele de îngrijorare. Avem o comunicare de la ECDC care tocmai a ridicat nivelul de alertă la foarte ridicat, lucrul ăsta ar trebui să fie luat în considerare.

Sunt unele lucruri pe care trebuie să le vedem în dinamică. E ca în război, e ca și cum am ști că vine o armă care ne poate distruge, a plecat deja un avion către noi, dar noi nu-l vedem, ne bucurăm că e senin și ne bucurăm de viață.

Sunt lucruri pe care poate nu puteam să le prevedem mai din timp, dar ar trebui să le prevedem de acum încolo”, a răspuns ministrul.

Întrebat de faptul că și profesorii au fost amânați la vaccinare, Voiculescu a spus că există discuții ca cei care doresc să fie puși pe listă mai repede, dar a subliniat că redeschiderea școlilor nu e corelată cu vaccinarea profesorilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇