Înalta Curte admite contestaţia Laurei Codruţa Kovesi privind dosarul de la Secția Specială, fără cale de atac

Înalta Curte admite contestaţia Laurei Codruţa Kovesi privind dosarul de la Secția Specială, fără cale de atac
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis, miercuri, contestaţia Laurei Codruţa Kovesi cu privire la durata de soluţionare a dosarului său de la Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. Procurorii au termen până la 1 aprilie să finalizeze cercetarea.

”În temeiul art. 488 indice 6 alin. (1) din Codul de procedură penală, admite contestaţia formulată de contestatoarea Kovesi Laura Codruţa privind durata procesului penal ce face obiectul dosarului nr. 1172/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie”, a transmis, miercuri, ICCJ.   

ADVERTISING

Instanţa stabileşte termen la data de 1 aprilie 2021 până la care procurorul învestit urmează a finaliza dosarul, termen până la care nu se va putea formula o nouă contestaţie cu privire la durata procesului.   

”Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului. În temeiul art. 488 indice 6 alin. (6) din Codul de procedură penală, încheierea se comunică procurorului de caz şi contestatoarei. Fără cale de atac”, a mai transmis instanţa.   

ADVERTISING

Laura Codruţa Kovesi a contestat, la finalul anului trecut durata de soluţionare a dosarului său de la Secţia specială.   

În 8 martie 2019, procurorii din cadrul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie anunţau că au dispus continuarea urmăririi penale faţă de Laura Codruţa Kovesi, fost procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat în modalitatea coordonării şi complicitate la represiune nedreaptă sub forma participaţiei improprii.  

ADVERTISING

În 29 martie, Kovesi a fost plasată sub control judiciar, iar Înalta Curte de casaţie şi Justiţie a revocat măsura în luna aprilie.   

Motivarea hotărârii prin care instanţa ÎCCJ a dispus revocarea controlului judiciar impus Laurei Codruţa Kovesi de procurorul Secţiei speciale pentru magistraţi Adina Florea în dosarul extrădării lui Nicole Popa a desfiinţat acuzaţiile aduse fostei şefe DNA şi apreciază ca nelegală măsura controlului judiciar.   

Instanţa afirmă că nicio probă în afară de cele prezentate de Sebstian Ghiţă în calitate de denunţător nu relevă implicarea lui Kovesi în ceea ce priveşte stabilirea preţului sau plata efectivă a transportului, concluzia fiind că fiecare dintre acuzaţiile aduse - luare de mită, abuz în serviciu şi mărturie mincinoasă - "este lipsită de precizie, claritate (coerenţă) şi de suport probator", iar controlul judiciar a fost nelegal.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇