Guvernul a adus mai multe modificări Strategiei de vaccinare împotriva Covid-19, incluzând diverse categorii pentru etapa a doua de vaccinare, printre care navigatorii, personalul de pe platforme marine sau angajaţii din magazinele alimentare.
De asemenea, se pot vaccina şi străinii care au şederea legală în ţara noastră.
Alte modificări de strategie arată că centrele de vaccinare vor fi coordonate metodologic de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică.
“Centrele de vaccinare împotriva COVID-19 sunt coordonate metodologic de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică şi direcţiile de sanătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti”, se arată în document.
De asemenea, un alt articol introdus prin hotărârea privind strategia de vaccinare afirmă că prevederile acesteia se aplică şi cetăţenilor Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, precum şi străinilor cu şedere legală pe teritoriul României.
O altă completare la acest document prevede că MApN asigură prin centrele proprii vaccinarea personalului propriu şi a familiilor acestora, precum şi a următoarelor categorii:
a) cadrele militare în rezervă şi în retragere din cadrul instituţiilor din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, precum şi familiile acestora;
b) persoanele care beneficiază de prevederile Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare;
c) personal în activitate din cadrul celorlalte instituţii din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, precum şi familiile acestora.
De asemenea, au mai fost introduse noi puncte care se referă la persoane încadrate într-un grad de handicap, persoane imobilizate, persoane imunodeprimate, însoţitorii acestora şi persoanele care locuiesc la acelaşi domiciliu cu acestea şi la persoane fără adăpost.
Cine se mai vaccinează în etapa a doua
Astfel, în etapa a doua a strategiei de vaccinare au fost introduse câteva categorii de personal:
- casierii şi ceilalţi lucrători din magazinele de retail alimentar;
- personalul navigant român maritim şi fluvial,
- personalul român care îşi desfăşoară activitatea pe platforme marine (eoliene, gaz, petrol);
- personalul român care îşi desfăşoară activitatea pe unităţi mobile de foraj marin (nave tip FPSO şi nave tip FSU).
De asemenea, au mai fost incluse în strategia de vaccinare:
- personalul care lucrează în domeniul pompelor funebre, direct implicat în manipularea cadavrelor umane;
- personalul din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului/serviciul public de asistenţă socială care îşi desfăşoară activitatea în relaţie directă cu beneficiarii,
- asistenţii maternali, asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti;
- persoanele care asigură asistenţă medicală şi socială persoanelor prevăzute la pct.(iii) al lit.a);
- personalul din administraţia publică locală;
- lucrătorii din agricultură şi din industria alimentară de alimente esenţiale;
- personalul din Administraţia Naţională de Meteorologie;
- membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare de carieră şi reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale din România, inclusiv membrii de familie care îi însoţesc, deţinători de cărţi de identitate special emise de Ministerul Afacerilor Externe;
- personalul civil şi militar care urmează să execute misiuni în afara teritoriului naţional, inclusiv membrii de familie care îi însoţesc la post, anterior plecării în misiune;
- inspectorii sociali şi personalul care îşi desfăşoară activitatea în relaţia directă cu beneficiarii din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi a structurilor subordonate acestora;
- personalul Curţii de Conturi a României şi ai camerelor de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti;
- personalul din cadrul aparatului central şi local al Consiliului Concurenţei;
- sportivii componenţi ai loturilor naţionale sau ai loturilor olimpice, sportivii calificaţi individual la jocurile olimpice precum şi staful tehnic care participă la pregătirea acestor sportivi;
- personalul sanitar veterinar care lucrează în cabinete medicale veterinare.
Cine se vaccinează abia în etapa a treia
De asemenea, documentul precizează şi categoriile care se vor vaccina abia în etapa a treia a campaniei de imunizare:
A. persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor unităţi, operatori economici cu risc ridicat de infectare al personalului propriu şi al persoanelor deservite, din următoarele domenii de activitate:
- lucrătorii din Industria extractivă,
- lucrătorii din Industria prelucrătoare,
- lucrătorii din Hoteluri şi restaurante,
- lucrătorii din domeniul de întreţinere corporală, coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare,
- lucrătorii din domeniul spectacole, activitati culturale şi recreativ;
- lucrătorii din sistemul financiar, bancar şi din domeniul asigurărilor, cu precădere a celor care au contacte directe cu publicul şi a celor care prestează servicii esenţiale de plăţi, administrare cont şi investiţii şi operează infrastructuri critice naţionale, precum şi personalul critic de suport al acestora;
- persoanele cazate în centrele regionale de proceduri şi cazare ale solicitanţilor de azil aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări;
- persoanele cazate în centrele pentru cazarea străinilor luaţi în custodie pubIică aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări;
- persoane private de libertate;
- persoane care asigură infrastructura de comunicaţii;
- lucrătorii din domeniul muzeal şi al colecţiilor publice;
- lucrătorii din biblioteci;
B. populaţia adultă, alte categorii decât cele prevăzute la punctele 1 şi 2 de la litera C;
C. minorii, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi de caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele sub 18 ani.
Guvernul a mai precizat că activitatea din centrul de vaccinare fix/mobil se va organiza în baza unor proceduri de lucru specifice., iar pentru eficientizarea procesului de vaccinare şi pentru evitarea supraaglomerării sau a sacrificării dozelor de vaccin, procesul de vaccinare se va realiza în baza unei planificări.
De asemenea, pentru etapele a II-a şi a III-a, vaccinarea se va organiza prin centre de vaccinare fixe şi mobile, echipe mobile, reţeaua de medicină de familie, centre drive-through.
Totodată, pentru eficientizarea procesului de vaccinare, evitarea supraaglomerării sau a sacrificării dozelor de vaccin, vaccinarea se va face prin programare electronică, telefonică sau prin intermediul medicului de familie, datele fiind colectate într-o platformă unică.