Năvala sinecuriștilor și vinovățiile domnului Ludovic Orban

Năvala sinecuriștilor și vinovățiile domnului Ludovic Orban
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Baronii PNL păstoriți de Ludovic Orban nu sunt cu nimic mai prejos decât baronii PSD, iar practicile de care au fost acuzați un Marian Oprișan, un Buzatu sau un Arsenie se perpetuează în grupul apropiat de șeful PNL.

Sincer să fiu, nu aveam mari speranțe ca obiceiurile proaste aduse de PSD în politică să dispară peste noapte numai pentru că lumea a votat cu niște ceva voturi în plus partidele de dreapta. Ar fi fost o mare naivitate, ca să nu zic mai mult.

Ce trăgeam nădejde era ca PNL să reducă la un nivel acceptabil aceste obiceiuri, ca să ne dovedească tuturor că lumea nu i-a votat degeaba.

Dar votul trece și obiceiurile de baron rămân: Marcel Vela, de la Caraș Severin, Cristian Buican de la Vâlcea sau Costel Alexe de la Iași nu au scrupule în a-și promova în sinecuri grase acoliții, adică finii, consilierii sau chiar copiii concubinelor.

ADVERTISING

Nu pot dovedi că cei îndesați cu forța în scaunele unor funcții de stat n-au pregătirea necesară, din lipsă de date. Dar, dacă aceste personaje erau niște somități, se duceau la concursuri și răzbeau ei cumva profesional, nu așteptau ca amantul mamei, finul sau mai știu eu cine să le deschidă ușile bănoase ale sinecurilor.

Obiceiul acesta oriental care face ca vrerea sultanului să impună dregătorii tinerii cu care împărțea patul noaptea este nociv și neproductiv.

Obiceiul acesta ne spune că șeful PNL și camarila sa nu s-au putut lepăda de aceste tare, ci văzând câte beneficii personale le-au adus celor de la PSD s-au simțit îndreptățiți să le folosească. În detrimentul bunei guvernări, cu prețul nemulțumirii publice și al scăderii scorului partidului în sondaje.

Așteptam de la Ludovic Orban nu demantelarea acestor practici, pentru că ar fi fost imposibila această acțiune. Tot ce doream era un pic de decență și mai ales doream ca în cocopo-ul ăsta de acum să se stabilească un lucru ce ține de normalitate: numirile acestea să fie pe o perioadă determinată, de maxim un an, vreme în care să se organizeze concursuri pentru aceste posturi importante de care depinde bunăstarea noastră, a tuturor.

Concursuri transparente, organizate la nivel național, cu somități în comisii, cu transmiteri live, în fine, cu tot tacâmul ce ar ține de reușita lor, în sensul că accesul persoanelor nepregătite să fie micșorat cât se poate.

În loc de asta am avut parte la PNL de spectacolul grotesc al unei trageri la sorți a posturilor din ministere și din agenții. O soluție tâmpită, disperată, o anomalie atroce, pentru că scorul electoral al unei organizații nu o îndreptățește la primirea unui post de ministru sau de secretar de stat, ci a unor posturi în partid, atât și nimic mai mult.

Dacă s-a ajuns la acest spectacol degradant care distorsionează realitatea politică, două sunt cauzele fenomenului: prima, imposibilitatea lui Ludovic Orban de a mai organiza ceva democratic în partid și doi, foamea uriașă a baronilor PNL și a camarilei lor, dorința lor enormă de căpătuială.

Dacă guvernarea la vreme de pandemie a camarilei domnului Ludovic a dus PNL la scorul de la alegeri, la ce ar putea duce această penelizare cu amănuntul a instituțiilor publice? Răspunsul e previzibil și cert: la un rezultat aidoma.

Astfel, orice intenție de reformă a domnului Cîțu se va izbi de neprofesionalismul sau de bunul plac al sinecuriștilor instalați acum cu vervă pe scaunele puterii.

Nu poți pleca la război cu o armată de strânsură al cărui singur scop este jaful făcut de soldați înainte sau după bătălii, pentru că vei pierde sigur. Acesta este motivul pentru care premierul, exasperat, a pus pe liber dintr-o mișcare nouă sinecuriști de-ai camarilei lui Orban.

Neprofesionalismul acestora a fost cauza, nu neapărat dorința domnului Cîțu de a-i arăta domnului Orban cine e șeful în Guvern. De altfel, la fel a procedat și domnul Nicolae Ciucă cât a fost prim-ministru interimar.

Iar dacă un Rareș Bogdan spune cu subiect și predicat că domnul Ludovic Orban trebuie să plece de la conducerea PNL din cauza acestui fel de a conduce înseamnă că în PNL există totuși un curent care înțelege care este răul și probabil cât este el de adânc.

Ludovic Orban, atacat în PNL: Rareș Bogdan și Robert Sighiartău conduc asaltul, Raluca Turcan se abține

Am mai spus-o, domnul Ludovic Orban a pierdut parlamentarele din cauza alegerilor proaste făcute în privința tovarășilor de drum și a neputinței de a sancționa mișcările nepotrivite și neprofesionalismul acestora. Iar năvala lipitorilor de afișe și a țucălarilor asupra posturilor din administrație i se datorează în mare măsură.

Ca atare, cred că domnul Orban ar trebui să dea socoteală de acest atentat la securitatea statului. Din păcate, doar partidul va fi cel în măsură să o facă acum, noi ceilalți va trebui să mai strângem din dinți și să mai așteptăm patru ani.

În PNL se aude brișca pe curea. Winter is coming!


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇