Bilanț COVID-19: Nici 1.200 de cazuri noi, dar teste puține: 4.438 (Grafice)

Bilanț COVID-19: Nici 1.200 de cazuri noi, dar teste puține: 4.438 (Grafice)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un număr de 1.194 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 4.438 de teste la nivel naţional, a informat Grupul de Comunicare Strategică.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitiv, 122 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Cazuri
Sursa: Graphs.ro

În intervalul 01.01.2021 (10:00) – 02.01.2021 (10:00) au fost raportate 78 de decese (48 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad,Bacău,Bistrița-Năsăud, Botoșani,Brăila, Brașov,Călărași, Caraș-Severin,Cluj, Constanța, Dâmbovița,Dolj, Hunedoara,Iași, Maramureș,Sibiu,Timiș,Vasluiși Municipiul București.

ADVERTISING

Dintre acestea, 7 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani.

76 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități,iar pentru doi pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.723. Dintre acestea, 1.117 sunt internate la ATI. 

Teste
Sursa: Graphs.ro

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.817.844 teste. Dintre acestea, 4.438au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 3.681 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 757 la cerere.

ADVERTISING

Incidența pe județe:

Incidenta
Sursa: Graphs.ro

Situația în România

Pe teritoriul României, 31.355 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.858 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 46.736 depersoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 59 depersoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.748 deapeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 1 ianuarie 2021,2.795 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 684.251delei.

ADVERTISING

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmite, ieri, trei dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Românii din diaspora

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state,7.063 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus):

1.939 în Italia, 1.290 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.085 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia,  131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 11 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria,10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia,Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan și Federația Rusă. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 130 de cetățeni români aflați în străinătate, 33 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia,3 în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Citește și informații interesante despre vaccinul anti-Covid:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇