Zeci de avocaţi au protestat la Curtea de Apel Bucureşti faţă de condamnarea lui Robert Roşu în dosarul Ferma Băneasa (Foto)

Zeci de avocaţi au protestat la Curtea de Apel Bucureşti faţă de condamnarea lui Robert Roşu în dosarul Ferma Băneasa (Foto)

Zeci de avocaţi au protestat faţă de condamnarea avocatului Robert Mihăiţă Roşu în dosarul Ferma Băneasa, ei având mai multe pancarte pe care scria “Respectarea prezumţiei de nevinovăţie”, „Garantarea libertăţii exercitării profesiei”, “Alinierea justiţiei penale la rule of law”.

Zeci de avocaţi au participat, luni dimineaţă, la un protest în interiorul Curţii de Apel Bucureşti, aceştia fiind nemulţumiţi de condamnarea unui coleg, este vorba de avocatul Robert Mihăiţă Roşu, care trebuie să ispăşească o pedeapsă de cinci ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa. 

protest-avocati-alaturi-de-Robert
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Avocaţii aveau pancarte pe care scria: “Tratarea părţilor şi avocaţilor cu respectarea demnităţii umane”, “Alinierea justiţiei penale la rule of law”, “Interzicerea identificării avocatului cu clientul”, “Motivarea hotărârii la data pronunţării”,” #AlăturideRobert”, “Respectarea prezumţiei de nevinovăţie”, “Garantarea libertăţii exercitării profesiei”  , “Avocaţii nu vor fi identificaţi cu clienţii sau cu cauzele clienţilor atunci când îşi exercită atribuţiile lor profesionale” (Articolul 18 al Principiilor de bază ale Rolului Avocatului, adoptate la Congresul al optulea al Naţiunilor Unite despre Prevenirea Crimei şi a Tratamentului Delincvenţilor, Havana, Cuba 27 august – 7 septembrie 1990)”. 

protest-avocati-Curtea-de-Apel
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) a reacţionat la sfârşitul săptămânii trecute după condamnarea avocatului Mihăiţă Roşu, calificând drept inacceptabilă ”represiunea de natură penală asupra avocatului pentru consultaţiile şi susţinerile făcute în calitate de reprezentant”.

ADVERTISING

UNBR anunţă că va sesiza Inspecţia Judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii pentru a verifica felul în care au fost administrate probele în această cauză. 

Uniunea Naţională a Barourilor condamnă sentința primită de un avocat în dosarul Ferma Băneasa. Reacția noului șef al CSM

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reacţionat după ce Uniunea Naţională a Barourilor din România şi-a manifestat dezacordul faţă de condamnarea avocatului, precizând că discursul public la adresa serviciului public al justiţiei ar trebui să se caracterizeze prin rigoare, echilibru şi o minimă echidistanţă din partea tuturor persoanelor implicate.

ADVERTISING

Condamnarea unui avocat în dosarul Ferma Băneasa a stârnit un val de proteste. Procurorii cer să se oprească linşajul la adresa ICCJ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat, joi, verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la şapte ani de închisoare, israelienii Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prinţul Paul – trei ani şi patru luni, iar avocatul Robert Mihăiţă Roşu - cinci ani.

De asemenea, jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. ICCJ i-a obligat pe cei condamnaţi la plata mai multor sume de bani, iar terenurile revin statului român.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇