Glasgow Rangers s-a impus pe teren propriu cu Motherwell, sâmbătă seara în Scoția, scor 3-1, și astfel a ajuns la 16 puncte distanță de rivala Celtic.
Românul Ianis Hagi a fost folosit puțin peste 30 de minute, dar a avut în fine o evoluție bună după multe etape în care a dezamăgit. Ianis a început din nou jocul ca rezervă, mijlocașul român pierzându-și locul de titular de etape bune.
Rangers a întors scorul după 0-1 în minutul 6, iar Hagi a fost aruncat în luptă din minutul 62.
Roofe de două ori și Itten au adus victoria trupei în alb și albastru, iar Ianis a avut un joc lăudat de mulți fani ai scoțienilor pe pagina oficială de Twitter a clubului, chiar în timpul desfășurării meciului: ”Ianis Hagi este superb. Cu siguranță și-a câștigat locul de titular pentru meciul următor. A redus la tăcere toți haterii!” sau ”Ianis Hagi și-a demonstrat valoarea. A jucat minunat după ce a intrat pe gazon”, sunt doar câteva dintre reacțiile fanilor lui Rangers.
Nota primită de Ianis Hagi după evoluția de sâmbătă
El a contribuit la golul de 2-1 al lui Itten, după ce centrarea lui Tavernier a fost deviată de Ianis, iar mingea a ajuns la Itten, care a împins-o în poartă.
”Ianis Hagi avea ceva să-mi demonstreze și, la naiba!, a făcut-o”, mai puncta un fan al liderei din Scoția.
Rangers a ajuns la 50 de puncte în 18 runde și conduce detașat în clasamentul primei ligi de fotbal din Scoția.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Ianis Hagi, taxat aspru de presa din Scoția
Ianis Hagi, pe picior de plecare: Anunțul făcut de presa din Italia
Rangers a câștigat cu emoții: Iată cum a evoluat Ianis Hagi
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.