Cuba îşi va uni cele două valute la 1 ianuarie. Pune astfel capăt unui sistem unic în lume, aflat în vigoare de 26 de ani

Cuba îşi va uni cele două valute la 1 ianuarie. Pune astfel capăt unui sistem unic în lume, aflat în vigoare de 26 de ani

Cuba va pune capăt la 1 ianuarie 2021 sistemului său cu două monede, unic în lume şi în vigoare de 26 de ani, urmând să păstreze una singură, a anunţat joi preşedintele Miguel Diaz-Canel.

Măsura, care a fost anunţată de ani de zile şi amânată în mod constant, este menită să facă economia cubaneză mai uşor de înţeles pentru investitorii străini, informează vineri AFP.

"Considerăm că sunt îndeplinite condiţiile pentru a anunţa începerea acestei reforme de la 1 ianuarie 2021, cu un curs de schimb unic de 24 de pesos cubanezi pentru un dolar", a anunţat preşedintele cubanez într-o intervenţie televizată, în care a apărut alături de fostul preşedinte şi prim-secretar al Partidului Comunist, Raul Castro.

ADVERTISING

"Amintim importanţa acestei sarcini care ne va aduce ţara în cele mai bune condiţii pentru transformările de care are nevoie actualizarea modelului nostru economic", a adăugat el.

Proces amânat de ani de zile

Liderul comunist a recunoscut că aceasta este "una din cele mai complexe sarcini" cu care se confruntă Cuba, afectată deja de "efectele înăspririi embargoului (american), situaţia pandemiei de COVID-19, criza economică internaţională şi impactul asupra economiei noastre".

În realitate, acest proces amânat de ani de zile în aşteptarea celui mai potrivit moment, începe în cele din urmă în cel mai defavorabil context în care economia cubaneză se aşteaptă la o contracţie de 8%, conform previziunilor comisiei Cepal, comisia economică a ONU pentru America Latină.

ADVERTISING

Reforma va elimina peso-ul cubanez convertibil (CUC), aliniat cu dolarul american şi lansat în 1994 pentru a însoţi şi ulterior a înlocui această deviză. Va rămâne doar peso-ul cubanez (CUP), care valorează de 24 de ori mai puţin.

Vor crește prețurile

Această unificare are loc în contextul în care autorităţile cubaneze au reintrodus dolarul în octombrie 2019, odată cu deschiderea magazinelor de electrocasnice şi produse alimentare unde se poate plăti doar în dolari.

Întreprinderile de stat, care beneficiază de o rată de conversie mai redusă a CUP faţă de dolar, se vor confrunta cu o creştere a costurilor de producţie şi, prin urmare, cu o creştere a preţurilor.

ADVERTISING

Guvernul de la Havana a anunţat deja că va creşte semnificativ salariile pentru a compensa inflaţia ridicată care este de aşteptat să se producă.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇