Alexandra Furnea, care a suferit arsuri grave în incendiul de la Colectiv, lansează, într-o postare pe Facebook, un apel pentru prezenţa la vot la alegerile parlamentare de duminică, spunând că se teme de viitoarele tragedii din această ţară, al căror început va fi scris de mâine încolo, dacă nu schimbăm ceva astăzi.
”Vă rog să cumpăniţi cu înţelepciune şi, dacă puteţi, să luaţi destinul României în mâini”, scrie ea, posând şi o imagine a rănilor pe care le-a suferit, ”nu ca o formă de şantaj emoţional, ci ca un simbol însângerat a ceea ce a fost România până acum”.
”Am votat prin corespondenţă din „reşedinţa” mea temporară dintr-o clinică de recuperare. Am ajuns în această situaţie, de a avea o a doua casă într-un centru pentru pacienţii cu arsuri, din cauza anilor de corupţie care au precedat şi au făcut posibil incendiul din Colectiv.
Cu toate acestea, nu sunt în măsură să vă îndemn să ieşiţi astăzi la urne, în plină pandemie, tributari unui sistem medical mult mai bolnav decât cei pe care ar trebui să-i vindece. Vă spun doar că mă tem de viitoarele tragedii din această ţară, al căror început va fi scris de mâine încolo, dacă nu schimbăm ceva astăzi, exercitându-ne dreptul suprem de a ne decide soarta”, scrie Alexandra Furnea.
Ea spune că nu îndeamnă la nimic, doar roagă.
”Vă rog să cumpăniţi cu înţelepciune şi, dacă puteţi, să luaţi destinul României în mâini. Puneţi-vă mască (măşti) şi mănuşi, apoi mergeţi şi arătaţi-le că nu suntem ai lor, ci ai noştri. Ne aparţinem şi ne pasă de ţara aceasta şi de viitorul ei - al nostru. Vă mulţumesc, în calitate de cetăţean al României, tuturor celor care aţi pus astăzi ştampila pe buletinele de vot şi tuturor celor care o veţi pune de acum încolo”, afirmă Alexandra Furnea.
Ea postează şi o imagine a rănilor suferite la Colectiv.
”Vă las o fotografie cu trupul meu după Colectiv, nu ca o formă de şantaj emoţional, ci ca un simbol însângerat a ceea ce a fost România până acum. Haideţi să încercăm să construim un alt „după”, un „de acum încolo” în care astfel de răni nu vor mai brăzda niciun corp”, îşi încheie ea mesajul.
Urmărește cum se desfășoară ziua alegerilor LIVE pe SpotMedia.ro. Vezi și cum s-au mobilizat românii din diaspora la urne, dar și cum arată prezența comparativ cu scrutinul din 2016.