Rusia înregistrează într-o săptămână aproape tot atâtea cazuri de COVID-19 ca în toată luna septembrie

Rusia înregistrează într-o săptămână aproape tot atâtea cazuri de COVID-19 ca în toată luna septembrie

Rusia a înregistrat, într-o săptămână, 179.987 de noi contagieri cu coronavirus, aproape tot atâtea cât în întreaga lună septembrie, în timp ce numărul deceselor de COVID-19 a însumat în şapte zile mai mult decât numărul raportat în luna august.

În ultimele 24 de ore, autorităţile sanitare au raportat 26.683 de noi cazuri de COVID-19, astfel încât numărul total al cazurilor înregistrate într-o săptămână a ajuns la 180.000. În total 1.295 de pacienţi au avut nevoie de spitalizare.

În întreaga lună septembrie s-au înregistrat 180.967 noi cazuri de coronavirus, potrivit unui bilanţ realizat de agenţia ITAR-TASS.

ADVERTISING

În total, Rusia însumează 2,27 milioane de cazuri de SARS-CoV-2 de la declanşarea pandemiei.

De asemenea, numărul deceselor înregistrate într-o săptămână a ajuns la 3.348, cu 459 noi decese în ultimele 24 de ore, faţă de cele 2.993 de decese înregistrate în cele şapte zile anterioare.

Cifra o depăşeşte astfel pe cea din întreaga lună august, când au fost raportate 3.213 decese asociate bolii COVID-19.

La Moscova, care rămâne epicentrul pandemiei, s-au înregistrat în ultimele 24 de ore 6.798 de noi cazuri, ridicând numărul total al contagierilor raportate în capitală la 599.213.

ADVERTISING

În Rusia, au murit în total 39.527 de persoane de COVID-19, de la declanşarea pandemiei în luna martie.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇