În ziua 1499 de război continuă atacurile aeriene de ambele părți.
O rafinărie din orașul rus Ufa, aflată la peste 1.300 de kilometri distanță de Ucraina, a fost lovită de drone în timpul nopții, iar un incendiu a izbucnit în această unitate. De asemenea, o clădire rezidențială a fost lovită.
În schimb, dronele rusești au lovit în timpul nopții blocuri și instalații de infrastructură civilă din regiunea Odesa. Mai multe apartamente au fost avariate, iar în port au izbucnit incendii.
De asemenea, o dronă rusească a lovit un bloc cu nouă etaje din Harkov, rănind două persoane.
Rusia a lansat peste 170 de drone noaptea trecută, cele mai multe fiind neutralizate de apărarea aeriană ucraineană în nordul, sudul și estul țării.
Tot azi aflăm că ministerul rus al Apărării a inițiat o mobilizare mascată a zeci de mii de bărbați din companii și fabrici pentru a compensa pierderile masive pe front. Toate companiile trebuie să pună la dispoziție voluntari. În caz contrar, riscă sancțiuni dure.
Între timp, armata ucraineană a negat afirmația Rusiei conform căreia trupele sale au preluat complet controlul asupra regiunii Lugansk din estul Ucrainei, catalogând-o drept propagandă.
Pe de altă parte, Donald Trump a declarat că SUA nu ar fi trebuit să se implice în Ucraina și că Washingtonul a cheltuit miliarde de dolari fără a primi nimic în schimb.
Însă Volodimir Zelenski a mulțumit din nou Statelor Unite după discuțiile pe care le-a purtat miercuri prin videoconferință cu negociatorii americani. Totodată, el a criticat atitudinea Moscovei, acuzând-o că a refuzat un armistițiu de Paște și a răspuns cu drone Shahed la această propunere.
Loviturile Ucrainei
- Rafinărie din Rusia, lovită de drone - Rafinăria Bashneft-Novoil din orașul Ufa a fost lovită de drone la primele ore ale zilei, iar un incendiu a izbucnit în această unitate, potrivit proiectului ucrainean de informații open source CyberBoroshno, citat de Kyiv Independent. O clădire rezidențială a fost, de asemenea, lovită și incendiată în Ufa, a anunțat agenția independentă Telegram Astra. Nu au existat răniți sau decese în urma loviturii asupra clădirii, iar incendiile au fost stinse, au transmis autoritățile locale. Orașul Ufa din republica Bașchiria se află la circa 1.300 km de granița de nord-est a Ucrainei cu Rusia.
Atacurile Rusiei
- Atac în Odesa - Rusia a atacat în zori mai multe blocuri de locuințe și instalații de infrastructură civilă din regiunea Odesa. Mai multe apartamente au fost avariate, iar în port au izbucnit incendii, relatează Ukrainska Pravda. "Clădiri rezidențiale și zona portuară au fost afectate. Containere și patru mașini au luat foc în zona portuară, iar două depozite au fost avariate", a anunțat Oleh Kiper, șeful administrației militare regionale. Fațada, acoperișul și ferestrele unei case au fost avariate, o clădire neterminată a fost distrusă, iar un balcon și o conductă de gaz au luat foc într-un bloc înalt, a precizat oficialul. Incendiile au fost stinse și nu s-au înregistrat victime.
- Lovituri în Harkov - O dronă rusească a lovit azi-noapte un bloc cu nouă etaje din orașul Harkov, rănind două persoane. În urma exploziei, peretele exterior al unui apartament a fost distrus, ferestrele au fost spulberate, iar elemente ale sistemului de încălzire și trei vehicule au fost avariate.
- Peste 170 de drone - Rusia a atacat Ucraina cu 172 de drone în timpul nopții. Apărarea aeriană ucraineană a doborât 147 în nordul, sudul și estul țării. 22 de drone au lovit în 12 locuri, iar în opt locuri au căzut resturi de drone, au transmis Forțele Aeriene ale Ucrainei.
Alte știri importante
- Firmele rusești trebuie să dea oameni pentru front - Ministerul rus al Apărării a inițiat o mobilizare mascată a zeci de mii de angajați pentru a compensa pierderile masive pe front, relatează EFE. Pentru prima oară, potrivit portalului independent rus Conflict Intelligence Team (CIT), autoritățile din regiunea Riazan au confirmat oficial existența unor cote pentru recrutarea voluntarilor. Astfel, între 20 martie și 20 septembrie., firmele cu peste 150 de angajați, fie ele de stat sau private, trebuie să pună la dispoziție între 2 și 5 voluntari. Companiile cu mai puțin de 300 de angajați vor trebui să selecteze două persoane; cele cu un număr de angajați cuprins între 300 și 500, trei persoane; iar cele cu peste 500 de angajați vor trebui să trimită cinci candidați. Dacă firma nu reușește să asigure numărul de angajați pe care este obligată să-l îndeplinească, riscă o amendă de un milion de ruble (12.200 de dolari) sau arestarea administrativă a directorului său pentru 30 de zile. Deși aceste dispoziții ar putea fi contestate, autoritățile ruse pot recurge la măsuri neoficiale pentru a hărțui compania, de exemplu prin inspecții, scrie Meduza.
- Ucraina neagă că a pierdut Lugansk - Armata ucraineană a negat afirmația Moscovei conform căreia trupele sale au preluat complet controlul asupra regiunii Lugansk din estul Ucrainei. Rusia ocupă în prezent majoritatea regiunii, orașul Lugansk și guvernul regional fiind controlate de reprezentanți instalați de Kremlin. Însă se dau în continuare lupte pentru un teritoriu restrâns de la limita de vest a regiunii Lugansk, relatează Kyiv Independent. Ministerul rus al Apărării a anunțat marți că forțele sale au "finalizat" ocuparea regiunii Lugansk. Armata ucraineană a respins afirmația drept propagandă. Trupele ucrainene "mențin ultimele linii de apărare din regiune", a anunțat Brigada a Treia de Asalt a Ucrainei într-o postare pe Telegram. "În mod simbolic, pe 1 aprilie, ministerul rus al Apărării a anunțat din nou capturarea completă a regiunii Lugansk de către trupele sale. De fapt, forțele ucrainene - unități ale Brigăzii a Treia de Asalt - rămân în regiune", a transmis unitatea.
- Trump regretă sprijinirea Ucrainei - SUA au cheltuit miliarde de dolari și nu ar fi trebuit să se implice în Ucraina, deoarece această țară se află la mii de kilometri distanță, peste ocean, a declarat președintele american Donald Trump, potrivit Ukrainska Pravda. El l-a criticat pe fostul președinte Joe Biden, spunând că acesta a dat Ucrainei 350 de miliarde de dolari fără a primi nimic în schimb și că a furnizat, de asemenea, cantități mari de muniție. Trump a adăugat că SUA produc acum muniție în toată țara, deoarece trebuie să-și refacă propriile stocuri după ce au trimis atât de multă muniție Ucrainei. El a susținut că, spre deosebire de predecesorul său, vinde muniție Ucrainei, iar UE plătește pentru aceasta.
- Schimb de prizonieri de război, de Paște - Tatiana Moskalkova, comisarul pentru drepturile omului din Rusia, a confirmat că sunt în curs de desfășurare pregătiri înainte de Paște pentru organizarea unui schimb de prizonieri de război cu Ucraina, relatează TASS. Moskalkova a mai spus că există un acord care să le permită prizonierilor de război să primească prăjituri de Paște și să se întâlnească cu un preot. Ea nu a specificat formatul posibilului schimb viitor.
- Zelenski acuză Rusia - Președintele Ucrainei a denunțat atitudinea Rusiei, care a răspuns prin noi atacuri masive miercuri asupra Ucrainei la oferta sa privind instituirea unui armistițiu pascal, dar a calificat drept "pozitive" noile discuții avute cu mediatorii americani pentru a pune capăt războiului ce durează de peste patru ani, relatează Reuters și dpa. Zelenski a discutat miercuri prin videoconferință cu trimisul special american Steve Witkoff, cu Jared Kushner - ginerele lui Trump - și cu senatorul american Lindsey Graham. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a alăturat și el convorbirilor. Într-un discurs video după încheierea discuțiilor, Zelenski a mulțumit SUA pentru eforturile lor de a aduce pacea și a declarat că echipele au convenit să consolideze un document care detaliază garanțiile de securitate ale SUA pentru orice viitor acord de pace. El a declarat că a discutat și despre propunerea sa privind instituirea unui armistițiu de Paști cu partea rusă. "Rusia a răspuns cu drone Shahed și își continuă operațiunile teroriste împotriva sectorului nostru energetic, împotriva infrastructurii noastre", a spus liderul ucrainean. "Sunt necesare și alte semnale, iar o încetare a focului de Paște ar putea fi exact semnalul care să le arate tuturor că diplomația poate avea succes", a apreciat el.
- Moldova iese din CSI - Parlamentul de la Chișinău a aprobat joi, în a doua lectură, denunțarea Acordului de constituire a Comunității Statelor Independente (CSI), precum și a Protocolului și Statutului organizației, ceea ce marchează retragerea definitivă a Republicii Moldova din organele statutare ale CSI, informează Moldpres. Decizia vine la inițiativa Ministerului Afacerilor Externe, care a argumentat că valorile și principiile fundamentale ale CSI nu mai sunt respectate, în special în ceea ce privește integritatea teritorială și inviolabilitatea frontierelor. Autoritățile de la Chișinău fac trimitere la acțiunile Federației Ruse în regiune, între care războiul împotriva Ucrainei și prezența militară ilegală pe teritoriul Republicii Moldova. Legea merge la președinta Maia Sandu pentru promulgare.
