Au reapărut codurile false QR pentru plata parcării în București. Primăria Capitalei: Nu scanați, vă lasă fără bani!

Au reapărut codurile false QR pentru plata parcării în București. Primăria Capitalei: Nu scanați, vă lasă fără bani!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primăria Bucureşti a transmis, luni seară, un avertisment cu privire la codurile QR de pe unele parcometre, care sunt false. Foarte important: parcometrele din Capitală nu au şi nu folosesc coduri QR pentru plată.

”ATENŢIE la codurile QR de pe unele parcometre! Sunt FALSE şi vă pot lăsa fără bani. Parcometrele NU au şi NU folosesc coduri QR pentru plată. În zona Unirii, au fost identificate stickere cu coduri QR FALSE, lipite pe parcometre”, a anunţat, luni seară, Primăria Bucureşti, într-un mesaj pe Facebook, potrivit News.ro.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, accesarea lor duce către o pagină falsă, care imită interfaţa oficială.

”Acolo se cer datele cardului (număr, dată expirare, CVC), însă plata NU este procesată, parcarea NU este achitată, datele dvs. bancare pot fi compromise. Împreună cu autorităţile competente, am demarat demersuri pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor responsabile, precum şi pentru îndepărtarea acestor stickere frauduloase”, au mai transmis reprezentanţii Primăriei Bucureşti.

Aceştia fac câteva recomandări:

NU scanaţi coduri QR de pe parcometre

Folosiţi doar metodele oficiale de plată:

  • SMS
  • Aplicaţia mobilă Parking Bucureşti
  • Aplicaţia parteneră AmParcat
  • Aplicaţia parteneră Qport
  • Parcometre
  • Cash la staţii SelfPay
  • Platforma online abonamente cmpb.ro

În plus, oficialii Primăriei Bucureşti reiterează apelul de a nu fi încurajaţi parcagii.

”De asemenea, ţineţi cont că nu mai există persoane autorizate care să încaseze tariful de parcare. Compania Municipală Parking Bucureşti a renunţat la încasatori”, a mai transmis instituţia citată.

Codurile false QR pentru plata parcării prin care erau colectate datele bancare ale utilizatorilor au fost semnalate și în iulie anul trecut în diverse zone din Capitală, dar și în Constanța.

Poliţiştii au făcut ulterior cinci percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Teleorman, iar la percheziţii au fost depistate cele două persoane bănuite că au comis faptele, una dintre ele fiind arestată în Belgia pentru infracţiuni similare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇