Accident devastator cu două camioane, în Cluj: Cinci oameni au murit, inclusiv doi adolescenți

Accident devastator cu două camioane, în Cluj: Cinci oameni au murit, inclusiv doi adolescenți
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un grav accident rutier s-a petrecut luni dimineață, pe DN 1F, la ieșirea din localitatea Sânpaul spre Mihăiești, județul Cluj.

Cinci bărbați, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, și-au pierdut viața după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-o coliziune cu două camioane.

Potrivit primelor cercetări ale polițiștilor, un bărbat de 38 de ani din Florești, aflat la volanul mașinii, ar fi pierdut controlul direcției într-un viraj la stânga, în timp ce se deplasa dinspre Cluj-Napoca spre Zalău.

Autoturismul a pătruns pe contrasens, unde a lovit mai întâi partea laterală-spate a unui camion, după care s-a izbit frontal de un alt ansamblu de vehicule care circula regulamentar din sens opus.

Impactul a fost devastator. Echipajele de intervenție ajunse la fața locului au găsit autoturismul complet distrus, iar victimele încarcerate.

Deși s-a intervenit rapid, inclusiv cu echipaje de descarcerare și cu un elicopter SMURD solicitat în sprijin, pentru cei cinci bărbați nu s-a mai putut face nimic. Toți prezentau leziuni incompatibile cu viața.

Ulterior, autoritățile au confirmat identitatea victimelor: trei adulți cu vârste între 27 și 50 de ani și doi minori. Șoferii celor două camioane au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Accidentul a dus la blocarea totală a traficului pe DN 1F, circulația fiind deviată pe rute ocolitoare, atât pentru autoturisme, cât și pentru vehiculele de mare tonaj.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇