Judecătorul Bogdan Mateescu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, va candida pentru funcţia de preşedinte al CSM la alegerile din ianuarie.
El a făcut anunțul pe contul său de Facebook. Decizia a fost luată după ”o atentă analiză”.
”După o atentă analiză, am luat hotărârea de a candida pentru președinția Consiliului Superior al Magistraturii. Le-am împărtășit hotărârea mea colegilor din CSM astăzi (considerând corect că ei să fie cei care să o cunoască primii), iar acum o fac și aici, public, asumându-mi tot ceea ce urmează.
Decența, asumarea, profesionalismul, dialogul onest și constructiv, responsabilitatea, respectul sunt valori în care cred cu tărie și care trebuie atașate ideii de consolidare a Consiliului, decredibilizarea să fiind extrem de dăunătoare”, a scris pe rețea socială judecătorul.
În opinia lui, esențial pentru magistratură și societate este ”un Consiliu coerent, care să contribuie cu toată energia lui și cu toată forța argumentelor miilor de magistrați la îmbunătățirea cadrului legal care să le apere cu adevărat independența, în contextul imensei responsabilități pe care o poartă”.
”Un Consiliu care să depună toate eforturile posibile pentru a fi îndeplinite condițiile necesare înfăptuirii unui act de justiție de calitate în beneficiul cetățenilor, dar și pentru a asigură păstrarea standardelor de demnitate și de conduită atașate statutului de magistrat.
Pledez în continuare pentru un Consiliu prezent adecvat în comunicarea publică, partener neutru și onest de dialog cu alți factori decidenți dar și cu instituțiile indispensabile înfăptuirii actului de justiție, cu un aparat robust și format din adevărați profesioniști, nebirocratic, transparent în condițiile legii, care să răspundă în mod real rolului său constituțional”, a mai notat Bogdan Mateescu.
Componenţa CSM
În 2020, Consiliul este condus de judecătorul Nicoleta-Margareta Țînț. Vicepreședinte este procurorul Tatiana Toader.
În rest, în componența CSM intră 14 judecători și procurori, membri aleși.
Durata mandatului membrilor CSM este de 6 ani, iar președintele este ales dintre cei 14 membri, pentru un mandat de un an ce nu poate fi înnoit.
Membrii de drept sunt:
- președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ)
- procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ)
- ministrul Justiției
De asemenea, sunt incluși și doi reprezentanți ai societății civile.