Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), împreună cu Ministerul Finanțelor, va lansa platforma digitală eLicitatiiANAF, unde vor fi scoase la vânzare bunurile confiscate. Persoanele interesate pot participa la licitații doar dacă dețin cont în Spațiul Privat Virtual (SPV).
Noua platformă va fi disponibilă începând cu data de 30 martie și facilitează accesul publicului la informații despre bunurile care urmează să fie valorificate online, se arată într-un comunicat emis marți de ANAF, citat de Agerpres.
Până acum, valorificarea acestor bunuri se realiza prin licitații publice organizate la sediul organelor fiscale, ceea ce oferea doar posibilitatea participării în format fizic.
Cum va funcționa eLicitațiiANAF
- Platforma poate fi accesată la adresa elicitatii.anaf.ro.
- Orice persoană poate vizualiza bunurile disponibile pe platformă chiar și fără a deține un cont SPV, însă pentru participarea la licitație este necesara deschiderea unui cont în SPV.
- Platforma eLicitațiiANAF este structurată în două secțiuni principale: "Publicitate bunuri" și "Licitație bunuri".
- În secțiunea "Publicitate bunuri", bunurile sunt promovate pentru o perioadă de 30 de zile, pentru informarea publicului și asigurarea unei vizibilități extinse. În această perioadă, persoanele interesate pot consulta informațiile disponibile și pot solicita programarea unei vizionări.
- Prin intermediul platformei se valorifica atât bunuri mobile, cât și imobile.
- Vizionarea bunurilor se realizează la datele stabilite, în prezența funcționarilor publici desemnați, cu atribuții în domeniu, anterior înscrierii la procedura de licitație.
- La expirarea perioadei de publicitate bunurile sunt automat trecute în secțiunea de licitație. Licitația se desfășoară în format online pe o perioada de 5 zile, 7 zile sau 10 zile, în funcție de valoarea bunului, interval în care persoanele interesate se pot înscrie la licitație, pot achita taxa de participare la licitație și pot depune oferte.
- În cazul depunerii unei oferte mai mari, ceilalți ofertanți sunt notificați automat și pot transmite noi oferte.
- Pasul de licitare este cuprins între 5% și 15% din prețul inițial de pornire, prețul de pornire, la prima licitație, fiind suma stabilită în raportul de evaluare. Dacă în ultimele 15 minute ale perioadei de licitație se depune o ofertă, se va aplica timp suplimentar pentru a permite licitarea suplimentară.
- La finalul licitației, ofertantul cu cea mai mare ofertă este declarat câștigător, în conformitate cu prevederilor legale.
- În cazul bunurilor sechestrate, câștigătorul licitației are posibilitatea de a achita prețul integral sau în rate.
- În termen de cel mult 5 zile de la finalizarea licitației, taxa de participare sau sumele indisponibilizate se vor restitui persoanelor care nu au fost declarați adjudecatari sau celor înscriși la licitații, ulterior anulate.
Pentru achiziționarea bunurilor licitate, platforma eLicitațiiANAF pune la dispoziție următoarele modalități de plată:
- plata online prin card bancar - suma se blochează în contul ofertantului pentru taxa de participare sau se virează integral pentru prețul de adjudecare;
- decontare bancară - inclusiv prin internet banking, home banking, mobile banking sau alte metode la distanță - plata fiind considerată efectuată în momentul debitării contului plătitorului;
- mandat poștal - data poștei este considerata momentul plății, iar mmandatele trimise electronic sunt validate prin sistemul Trezoreriei.
Potrivit ANAF, bunurile valorificate prin intermediul platformei provin din mai multe surse legale, respectiv din executări silite pentru recuperarea obligațiilor fiscale neachitate, precum și din măsuri dispuse în materie penala, în baza hotărârilor judecătorești sau intrate, potrivit legii în proprietatea statului.
Din punct de vedere juridic, acestea pot fi încadrate în doua categorii principale: bunuri sechestrate și bunuri confiscate, valorificate prin proceduri de vânzare forțată, în condițiile legii.
