Donald Trump, cel care a ajuns la putere promițând că nu va implica SUA în noi conflicte militare externe, mai ales în Orientul Mijlociu, a declanșat acum unul potențial mai riscant decât războiul din Irak de acum o generație, și cu o justificare și mai șubredă.
Însă folosirea puterii statului pentru a zdrobi o companie privată ar putea avea efecte și mai ample, scrie laureatul Nobel Daron Acemoglu, într-o analiză a momentului pentru Project Sydicate.
Robert Mugabe, fostul dictator al statului Zimbabwe, a câștigat marele premiu la loteria națională în 2000. Și a câștigat dintr-un motiv simplu: pentru că putea. Odată ce distrugi instituțiile care îți limitează puterea, așa cum a făcut Mugabe în cei 37 de ani de domnie, poți conduce pentru îmbogățirea personală, pentru glorificarea personală sau, pur și simplu, pentru divertisment personal.
Ce modalitate mai bună de a demonstra o putere fără constrângeri decât să arăți că sistemul existent de reguli este o farsă? Daunele pe care un astfel de comportament le poate provoca normelor și instituțiilor fac parte din design, scrie profesorul Daron Acemoglu de la MIT.
„Loteria” lui Mugabe își găsește ecoul în două decizii recente ale administrației Trump, ambele promovând o agendă care urmărește eliminarea oricăror constrângeri asupra comportamentului viitor al lui Trump și al aliaților săi.
Războiul împotriva Iranului
Prima decizie a fost lansarea unui atac comun americano-israelian asupra Iranului și uciderea liderului suprem al țării, ayatollahul Ali Khamenei. Dincolo de pierderile de vieți omenești și haosul imediat, este evident că atacul va declanșa o perioadă îndelungată de instabilitate în Orientul Mijlociu.
Desigur, regimul iranian era represiv, criminal și dăunător bunăstării economice și sociale a iranienilor. Khamenei, elitele conducătoare și temutul Corp al Gardienilor Revoluției Islamice aveau sânge pe mâini, inclusiv pentru uciderea și arestarea a zeci de mii de protestatari doar de la începutul anului.
Însă nimic din toate acestea nu justifică declanșarea unui nou război în Orientul Mijlociu, fără sprijinul aliaților internaționali sau fără vreun consens intern.
SUA sunt încă considerate o democrație în care opiniile cetățenilor ar trebui, în principiu, să conteze, dar, pe măsură ce Trump riscă un carnagiu la scară regională, fațada democratică pare tot mai subțire, adaugă Daron Acemoglu în analiza sa.
Oricât de grav ar fi fost bilanțul lui Khamenei, el nu era un Nicolás Maduro, care, la momentul intervenției lui Trump pentru capturarea sa în ianuarie, mai avea doar câțiva susținători fanatici chiar și în armata Venezuelei.
În Iran nu va exista un regim-marionetă, pentru că instituțiile statului și sentimentul naționalist sunt puternice.
Când regimul șahului s-a prăbușit în fața Revoluției Iraniene din 1979, aparatul de stat a rămas în mare parte intact și și-a transferat loialitatea către noua Republică Islamică. Acest aparat de stat va apăra acum interesele Iranului și va încerca să folosească rețelele sale proxy pentru a destabiliza alte țări.
Acest lucru ar putea chiar să revitalizeze grupări precum Hezbollah și Hamas, ambele grav slăbite după atacul Hamas din 7 octombrie 2023 împotriva Israelului.
Mai mult, prin rolul său religios, Khamenei se bucura de respect și autoritate în rândul musulmanilor șiiți din țară, unde aceștia reprezintă o majoritate covârșitoare a populației, dar și în afara ei. Pentru mulți, uciderea sa îl transformă într-un martir – ultimul lucru de care Iranul sau regiunea au nevoie.
Războiul împotriva Anthropic
Cealaltă decizie periculoasă și destabilizatoare a lui Trump, care a precedat-o pe prima despre care am vorbit, a fost desemnarea companiei de inteligență artificială Anthropic drept risc pentru lanțul de aprovizionare.
Această desemnare, rezervată de obicei companiilor din țări adverse, precum Huawei din China, interzice contractorilor federali să folosească modelele Anthropic și anunță restricții majore asupra activității viitoare a companiei.
„Cu efect imediat”, a anunțat secretarul „Războiului” (Apărării), Pete Hegseth, „niciun contractor, furnizor sau partener care face afaceri cu armata Statelor Unite nu poate desfășura activități comerciale cu Anthropic”.
Motivul? Anthropic dorea garanții că modelele sale nu vor fi folosite pentru supravegherea în masă a americanilor și pentru sisteme autonome de armament.
Niciuna dintre aceste prevederi nu ar fi impus, în practică, restricții semnificative Departamentului Apărării. De fapt, supravegherea în masă a cetățenilor americani este ilegală potrivit legislației SUA, iar sistemele autonome de armament nu reprezintă o perspectivă iminentă.
Însă pentru Trump și Hegseth contează confruntarea și intimidarea Anthropic. Ei trebuie să demonstreze că pot face ce doresc, la fel ca Mugabe.
Dar, spre deosebire de loteria trucată din Zimbabwe, decizia privind Anthropic va avea consecințe majore, poate chiar mai ample decât atacul asupra Iranului.
Indiferent de opiniile despre actualele capacități ale inteligenței artificiale, este puțin probabil să existe îndoieli că cine va controla AI în viitor va avea implicații uriașe pentru democrație, afaceri, comunicare și viața privată.
Mulți din industrie ar putea interpreta interdicția ca un semnal că guvernul SUA, nu sectorul privat, va controla AI.
Dinamica „câștigătorul ia totul” (reală sau percepută) dusese deja competiția dintre OpenAI, Anthropic și Google la cote maxime.
La doar câteva ore după anunțul privind Anthropic, Sam Altman, șeful OpenAI, s-a grăbit să încheie un acord cu Departamentul Apărării – un semnal că această competiție este pe cale să atingă noi niveluri periculoase. Altman este dispus să îi ofere lui Hegseth tot ceea ce Anthropic a refuzat, inclusiv capabilități care ar încălca legea SUA și disponibilitatea de a lucra la sisteme autonome de armament.
Implicațiile acțiunii împotriva Anthropic ar putea fi și mai profunde. Această administrație, și poate și altele viitoare, pot impune acum sancțiuni extrem de disproporționate oricărui contractor cu care nu sunt de acord.
Siguranța dreptului la proprietate privată pare mult mai fragilă. Între timp, Pentagonul a transmis lumii că intenționează să dezvolte supravegherea în masă și sisteme autonome de armament (altfel, de ce ar fi fost deranjat de aceste două prevederi inofensive din contract?).
Trump a atins, probabil, un nivel al absurdului comparabil cu cel al lui Mugabe prin atacul militar asupra Iranului și prin ofensiva legală împotriva Anthropic.
Un președinte care a venit la putere promițând că nu va crea noi angajamente externe, mai ales în Orientul Mijlociu, a declanșat unul potențial mai riscant decât războiul din Irak de acum o generație – și cu o justificare și mai slabă. Un președinte care denunță „socialismul” și „democrații de extremă stângă” folosește statul pentru a zdrobi o companie privată.
Însă, în ambele cazuri, absurdul este chiar miza – așa cum a fost și pentru Mugabe. Șocul și călcarea în picioare a normelor întruchipează crezul personal și politic al lui Trump: regulile sunt pentru fraieri.
Autorul analizei - Daron Acemoglu - este laureat al premiului Nobel pentru Economie în 2024 și profesor la MIT. Este coautor, alături de James A. Robinson, al volumului Why Nations Fail și, împreună cu Simon Johnson, al cărții Power and Progress.
B.B.