Cercetătorii de la Departamentul de Științe ale Pământului din cadrul Universității Oxford au pus capăt unei dispute de zeci de ani privind intensitatea câmpului magnetic al Lunii.
Ani la rând, cercetătorii s-au întrebat dacă Luna a generat un câmp magnetic puternic sau doar unul slab în perioada timpurie a istoriei sale (acum 3,5 – 4 miliarde de ani).
Un nou studiu publicat în Nature Geoscience concluzionează că ambele teorii au fost parțial corecte.
Reexaminând mostrele de rocă aduse de misiunile Apollo, echipa a găsit dovezi că Luna a trecut prin perioade de magnetism extrem de puternic, depășind uneori chiar intensitatea câmpului magnetic terestru.
Totuși, aceste faze intense au fost rare și scurte. În cea mai mare parte a istoriei sale, câmpul magnetic al Lunii a fost relativ slab, scrie Science Daily.
Divergența de opinii a persistat în mare parte deoarece toate misiunile Apollo au colectat mostre din aceeași regiune generală a suprafeței lunare. Acea zonă conținea, întâmplător, roci care au înregistrat aceste explozii neobișnuite de magnetism puternic, lăsând impresia că astfel de condiții au durat mult mai mult decât în realitate.
„Noul nostru studiu sugerează că mostrele Apollo sunt influențate de evenimente extrem de rare care au durat câteva mii de ani, dar, până acum, acestea au fost interpretate ca reprezentând 0,5 miliarde de ani din istoria lunară”, a explicat autoarea principală, conf. univ. dr. Claire Nichols.
Cercetătorii au descoperit o relație clară între conținutul de titan al unei roci și intensitatea magnetismului înregistrat.
Fiecare mostră care prezenta semne ale unui câmp magnetic puternic conținea niveluri ridicate de titan. În schimb, rocile cu mai puțin de 6% titan indicau constant un câmp slab.
Locul de unde au fost luate mostrele, decisiv
Autorii studiului sunt de părere că topirea materialelor bogate în titan din adâncurile Lunii a declanșat temporar câmpuri magnetice neobișnuit de puternice la granița dintre nucleu și manta, pentru perioade scurte (posibil chiar de ordinul deceniilor).
Câmpia de bazalt (Mare basalts) oferea un teren relativ neted, fiind locul ideal de aselenizare pentru astronauții Apollo. Ca urmare, aceștia au colectat un număr disproporționat de mare de roci bogate în titan.
Dacă astronauții ar fi aselenizat în altă parte, probabil s-ar fi ajuns la concluzia că Luna a avut întotdeauna un câmp magnetic slab.
„Suntem acum capabili să prezicem ce tipuri de mostre vor conserva anumite intensități magnetice pe Lună. Viitoarele misiuni Artemis ne oferă ocazia de a testa această ipoteză și de a cerceta mai profund istoria câmpului magnetic lunar”, a adăugat și coautorul studiului, dr. Simon Stephenson.