Numărul canadienilor care se înrolează în armată a crescut semnificativ în ultimele luni, pe fondul tensiunilor cu președintele american Donald Trump și al incertitudinii globale, a anunțat ministrul Apărării, David McGuinty.
Potrivit oficialului, în ultimele opt luni s-a înregistrat o creștere de 13% a noilor recruți în Forțele Armate Canadiene.
„Înrolările sunt în creștere deoarece canadienii vor să servească în armată. Sunt foarte implicați în proiectul numit Canada. Vor să se asigure că țara rămâne sigură și suverană”, a declarat McGuinty, citat de Politico.
Declarațiile vin în contextul în care administrația condusă de premierul Mark Carney a anunțat investiții de zeci de miliarde de dolari în apărare, după atacurile economice lansate de Trump și amenințările acestuia privind anexarea Canadei ca „al 51-lea stat” al SUA.
Liderul american a criticat în repetate rânduri Canada și alți aliați NATO pentru că nu contribuie suficient la bugetul alianței.
Creșteri masive de buget și planuri ambițioase
Canada urmează să atingă în lunile următoare vechiul obiectiv NATO de 2% din PIB pentru apărare și s-a angajat ca până în 2035 să ajungă la 5% din PIB, noul prag promovat de Trump în cadrul alianței.
Guvernul de la Ottawa a lansat recent o nouă Strategie Industrială de Apărare, care vizează crearea a 125.000 de locuri de muncă și reducerea dependenței de achizițiile militare din SUA, printr-o politică de tip „Buy Canadian”.
Printre investițiile planificate se numără:
- achiziția unei flote de 12 submarine non-nucleare,
- zeci de avioane de luptă,
- noi nave de război,
- consolidarea securității în Arctica, zonă vastă și slab apărată.
Majorări salariale și investiții în locuințe
Pentru a rezolva deficitul de personal - estimat anterior la aproximativ 15.000 de militari sub necesarul de 71.500 - Guvernul a aprobat o majorare salarială de 20% pentru cadrele militare și un amplu program de îmbunătățire a condițiilor de trai.
Marți, ministrul Apărării a prezentat a doua etapă a strategiei privind locuințele militare, parte a unui plan de construire a 7.500 de noi unități locative în întreaga țară. McGuinty a declarat că este cea mai mare investiție în locuințe militare de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
În paralel, Ottawa pregătește investiții de 2,67 miliarde de dolari canadieni pentru dezvoltarea unor hub-uri operaționale în nordul îndepărtat, în cadrul unei strategii mai ample de consolidare a infrastructurii și a securității în Arctica.
Creșterea recrutărilor și investițiile masive în apărare reflectă o mobilizare fără precedent a Canadei, pe fondul presiunilor externe și al deteriorării relațiilor cu Washingtonul.
B.B.
