Retrage-te, Donald: Regele Charles arată americanilor cine-i șef de stat în Canada

Retrage-te, Donald: Regele Charles arată americanilor cine-i șef de stat în Canada
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Regele Charles face o vizită în Canada, menită parcă să îi amintească lui Donald Trump cine este șeful statului – purtătorul coroanei britanice.

Lui Donald Trump i se atrage astfel atenţia de la cel mai înalt nivel că nu e nicio şansă Canada să devină „al 51-lea stat” american, scrie Politico.

Regele Charles al III-lea pleacă în Canada la începutul săptămânii viitoare, într-o vizită scurtă dar pe care o dorește semnificativă, transmite şi AFP.

Suveranul de 76 de ani este și șeful statului canadian, țară membră a Commonwealth.

Păstrând o strictă neutralitate politică, el nu a făcut niciodată cel mai mic comentariu public cu privire la ambițiile președintelui american, care este și un mare admirator al familiei regale.

Chiar dacă suferea de cancer de peste un an, Charles al III-lea a acceptat invitația noului prim-ministru canadian, Mark Carney, de a veni să citească Discursul de la tron, pe 27 mai, la redeschiderea Parlamentului canadian. Regina Camilla îl va însoți.

Discursul, punctul culminant al vizitei de 24 de ore a familiei regale în capitala Ottawa, va detalia prioritățile noului guvern de centru-stânga al premierului Carney.

"Regele și regina sunt foarte mulțumiți de program, recunoscând că este o vizită scurtă, dar speră că va fi semnificativă", a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham săptămâna aceasta, publicând schița programului lor pentru 26 și 27 mai.

Aceasta va fi cea de-a 20-a vizită pentru Charles în Canada, dar prima de când a devenit rege în septembrie 2022. Pentru soția sa, Camilla, va fi a șasea, dar, de asemenea, prima ca regină.

Pe 27 mai, regele și regina vor călători cu o trăsură trasă de 28 de cai la Senat pentru Discursul de la tron, programat în jurul orei 15:00 GMT. Regele va fi primit cu onoruri militare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇