Preşedintele SUA, Donald Trump, pare să fi renunţat la majorarea la 15% a noilor tarife globale.
Taxele vamale pentru toate exporturile către Statele Unite vor rămâne deocamdată la 10%, în conformitate cu noul regim al Casei Albe, care a intrat în vigoare marţi dimineaţă, scriu Politico şi Reuters, citate de News.ro.
Pentru unele țări ca Brazilia sau China, procentul aplicat de astăzi este substanțial mai mic decât cel de până acum. Pentru alte state (inclusiv cele din UE şi UK), e neclar dacă rămân valabile prevederile acordurilor comerciale negociate anul trecut.
Trump a reacționat iniţial la decizia Curţii Supreme a SUA, care a respins tarifele pe care le-a considerat ilegale, și a anunţat un nou tarif global temporar de 10%. Sâmbătă, el a mărit miza, declarând că va majora la 15% nivelul tarifelor.
O gură de oxigen
Deocamdată decizia lui Trump de a nu-şi duce la îndeplinire ameninţarea echivalează cu o gură de oxigen pentru companiile britanice. Exporturile britanice erau deja supuse unor taxe vamale de 10%, la care se adăugau tarifele din cadrul naţiunii celei mai favorizate (MFN).
De asemenea, se aplică un nivel similar de tarife pentru exporturile din Uniunea Europeană. Produsele provenite din UE erau anterior supuse unei taxe de 15% sau ratei MFN, în funcţie de care era mai mare.
Într-o notificare descrisă ca având scopul de a "oferi îndrumări cu privire la Proclamaţia prezidenţială din 20 februarie 2026", Serviciul Vamal din SUA a declarat că, în afară de produsele care fac obiectul scutirilor, importurile "vor fi supuse unei rate ad valorem suplimentare de 10%".
Care e tariful?
Parlamentul European a îngheţat, luni, ratificarea acordului comercial al UE cu SUA, pe fondul îngrijorărilor că ultima serie de tarife impuse de Trump încalcă termenii acordului transatlantic încheiat vara trecută.
După discuțiile din weekend cu Jamieson Greer, reprezentantul comercial al SUA, şeful departamentului de comerţ al Regatului Unit, Peter Kyle, și-a arătat "îngrijorarea cu privire la incertitudinea crescută pentru mediul de afaceri" şi a reiterat "necesitatea respectării acordului dintre Regatul Unit şi SUA" încheiat în luna mai a anului trecut, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului britanic.
Acordul a redus tarifele sectoriale impuse de Trump pentru oţel şi aluminiu, automobile şi industria aerospaţială. Noile taxe impuse de Trump se vor aplica exporturilor care nu sunt acoperite de Acordul de prosperitate economică (EPD).
Tarife pentru 150 de zile
Noile tarife ale administrației Trump vor fi impuse pentru o perioadă de 150 de zile începând de marţi, în conformitate cu secţiunea 122 din Legea comerţului din 1974, în timp ce Greer şi departamentul său vor face verificări suplimentare, utilizând instrumente precum secţiunea 232 din Legea privind extinderea comerţului din 1962, pentru a impune tarife sectoriale suplimentare. După expirarea celor 150 de zile, Congresul ar putea vota, de asemenea, prelungirea tarifelor.
"Ce se va întâmpla când perioada de 150 de zile permisă de lege va expira?", a întrebat Duncan Edwards, CEO al British American Business. Congresul "va trebui să decidă dacă politicile comerciale promise de această administraţie în timpul alegerilor vor fi consacrate în lege. Având în vedere marjele înguste din ambele camere ale Congresului, un răspuns definitiv pare improbabil, aşa că ar fi înţelept ca mediul de afaceri să se aştepte la o incertitudine continuă", a avertizat Edwards.
Analiștii sunt nedumeriți
Măsura de marţi a sporit confuzia în jurul politicii comerciale a SUA, întrucât anunţul nu oferă nicio explicaţie cu privire la motivul pentru care s-a utilizat o rată mai mică.
Financial Times a citat un oficial al Casei Albe care a afirmat că majorarea până la 15% va avea loc mai târziu.
"Nu uitaţi că Trump va ţine discursul privind starea naţiunii în această seară, aşa că este posibil să înţelegem mai bine paşii următori în ceea ce priveşte tarifele", a afirmat Deutsche Bank, într-o notă.
"În concluzie, continuăm să credem că rata efectivă a tarifelor va scădea în acest an şi că lumea post-SCOTUS (după decizia Curţii Supreme - n.red.) va beneficia de tarife mai mici decât lumea pre-SCOTUS", au declarat analiştii băncii, folosind acronimul pentru Curtea Supremă a Statelor Unite.
Nu se știe cum rămâne cu rambursările
În ciuda faptului că un tarif de 10% e mai puţin punitiv decât era de aşteptat, traderii au invocat incertitudinea privind perspectivele comerciale ca unul dintre motivele pentru care acţiunile europene au deschis în scădere marţi, deşi indicele paneuropean STOXX 600 s-a tranzacţionat ulterior la un nivel stabil.
Noile tarife au intrat în vigoare la miezul nopţii, în timp ce colectarea tarifelor anulate de Curtea Supremă a fost suspendată. Acestea variau de la 10% până la 50%.
Rămâne neclar dacă şi cum vor fi rambursate companiilor plăţile tarifare efectuate în cadrul regimului anulat de Curtea Supremă, notează Reuters.
Prevederile legale din secţiunea 122 permit preşedintelui să impună noi taxe pentru o perioadă de până la 150 de zile, pentru a aborda deficitele "mari şi grave" ale balanţei de plăţi şi "problemele fundamentale ale plăţilor internaţionale".
Ordinul tarifar al lui Trump susţinea că există un deficit grav al balanţei de plăţi sub forma unui deficit comercial anual al SUA de 1,2 trilioane de dolari, un deficit de cont curent de 4% din PIB şi o inversare a surplusului de venituri primare ale SUA.
Prelungire la nesfârșit
Trump a avertizat, luni, ţările să nu renunţe la acordurile comerciale negociate anterior cu SUA, ameninţând că le va aplica taxe mult mai mari în temeiul altor legi.
Japonia a declarat că a solicitat Statelor Unite să se asigure că tratamentul acordat în cadrul unui nou regim tarifar va fi la fel de favorabil ca în acordul existent.
Uniunea Europeană, Marea Britanie şi Taiwanul au indicat, de asemenea, că preferă să respecte acordurile încheiate.
Carsten Brzeski, director global macro la ING, a remarcat că, fie şi cu limita de 150 de zile a actualului set de măsuri, e puţin probabil ca incertitudinea comercială să dispară în curând.
"Pentru că următorul lucru pe care el (Trump) l-ar putea face este întotdeauna, cu o întrerupere de o zi, să prelungească teoretic la nesfârşit cu 150 de zile", a explicat el.
Între timp, China a îndemnat Washingtonul să renunţe la "tarifele unilaterale" și a indicat că este dispusă să organizeze o nouă rundă de negocieri comerciale cu cea mai mare economie a lumii, a declarat marţi Ministerul Comerţului de la Beijing într-un comunicat.
