La patru ani de la invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina, analizăm costul uman și financiar al războiului pe care l-a declanșat Vladimir Putin.
Războiul din Ucraina intră de azi în al cincilea an și, în ciuda încercărilor repetate de organizare a unor negocieri de pace mediate de Statele Unite, nu se întrevede sfârșitul conflictului.
Datele exacte privind numărul victimelor războiului sunt imposibil de obținut, însă patru ani de conflict au furnizat suficiente informații pentru creionarea unor estimări.
Cifrele cheie ale războiului din Ucraina
- 1,2 milioane de victime, inclusiv 325.000 de morți - pierderile armatei ruse între februarie 2022 și decembrie 2025. Este cel mai mare număr de soldați uciși ai unei mari puteri în orice conflict de la cel de-al Doilea Război Mondial, conform Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS).
- 500.000-600.000 de victime, inclusiv 140.000 de morți - pierderile armatei ucrainene în aceeași perioadă, potrivit CSIS.
- 15.172 de civili ucraineni uciși, inclusiv 739 de copii, potrivit Biroului Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), potrivit The Independent.
- 58.495 de atacuri aeriene și cu drone efectuate de forțele ruse și ucrainene din 2022, conform grupului de monitorizare Armed Conflict Location & Event Data (ACLED). Peste jumătate din atacuri au avut loc în ultimul an de război.
- 13.866 de atacuri cu drone asupra civililor ucraineni de la începutului războiului, conform ACLED. În 2025 s-a înregistrat o creștere de 203% a acestor atacuri.
- 1.894 de atacuri ale Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina.
- 19,4% din teritoriul ucrainean este controlat de Rusia, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), în creștere de la 7% înainte de februarie 2022.
- 0,79% - câștigul teritorial obținut de forțele ruse pe teritoriul ucrainean în 2025, pe fondul unui război de uzură.
- 400 de km pătrați eliberați de ucraineni în Donbas (aproximativ 10% din teritoriul cucerit de ruși în ultimul an). Rusia a pierdut 167 de militari pentru fiecare kilometru ocupat, potrivit unui interviu acordat de Zelenski pentru Financial Times.
- 40.000 de noi soldați mobilizați de Rusia în fiecare lună, din care pierde aproximativ 35.000, potrivit lui Zelenski.
- 99% - scăderea ajutorului american pentru Ucraina, după ce Donald Trump a devenit președintele SUA (de la 46,39 miliarde de euro la 0,46 miliarde), conform Institutului Kiel.
- 13% - scăderea ajutorului internațional pentru Ucraina în 2025, comparativ cu media din perioada 2022-2024.
- 5.923.870 de refugiați ucraineni în toată lumea, potrivit UNCHR.
- 4.546 de ucraineni au depus cereri de azil în România. Alți 203.802 au beneficiat de protecție temporară, conform Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI).
- 587,7 miliarde de dolari - suma estimativă necesară pentru redresarea Ucrainei în perioada 2026-2035. În creștere cu 12% față de estimarea de anul trecut, conform unui raport al Grupului Băncii Mondiale, guvernului Ucrainei, Comisiei Europene și Națiunilor Unite.
Harta distrugerilor din Ucraina

galben - unități din educație
roșu - infrastructură energetică
verde închis - unități sanitare
verde deschis - ținte rezidențiale
Cronologia războiului din Ucraina
Forțele ruse nu au reușit să cucerească Kievul în trei zile, obiectivul inițial al "operațiunii militare speciale" declanșate de Putin și au pierdut câștigurile inițiale. Moscova s-a reorientat apoi spre obținerea controlului asupra estului Ucrainei, lansând în același timp valuri de atacuri cu drone și rachete împotriva centrelor civile din întreaga țară.
Iată câteva dintre datele cheie ale evoluției războiului, potrivit postului de radio german ZDF, citat de Deutsche Welle:
- 24 februarie 2022: Rusia lansează o invazie la scară largă cu atacuri terestre, aeriene și cu rachete.
- 2 martie 2022: Forțele ruse cuceresc regiunea Herson, aproape de Crimeea ocupată.
- 25 martie 2022: Trupele ucrainene resping încercarea Rusiei de a încercui Kievul, Rusia își mută atenția către estul Ucrainei.
- 2 aprilie 2022: Sute de cadavre de civili sunt descoperite după ce forțele ruse se retrag din orașul Bucea.
- 21 mai 2022: Forțele ruse preiau controlul asupra Mariupolului după lupte crâncene.
- 10 septembrie 2022: Contraofensiva ucraineană alungă trupele ruse din regiunea Harkov.
- 30 septembrie 2022: Rusia anexează ilegal Lugansk, Donețk, Herson și Zaporojie, deși nu controlează regiunile în întregime.
- 9 noiembrie 2022: Forțele ruse se retrag din orașul Herson.
- 2023: Războiul încetinește, accentul fiind pus mai mult pe atacurile cu drone și rachete.
- 10 mai 2024: Rusia lansează o nouă campanie asupra regiunii Harkov, iar Germania și SUA permit Ucrainei să folosească armele pe care le-au furnizat împotriva unor ținte din interiorul Rusiei.
- 6 august 2024: Trupele ucrainene lansează o ofensivă surprinzătoare în regiunea Kursk din Rusia.
- 20 ianuarie 2025: Forțele ruse înregistrează progrese înainte de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.
- 20 noiembrie 2025: SUA înaintează Ucrainei un plan de pace care prevede ca Ucraina să cedeze mai mult teritoriu și ar recunoaște câștigurile rusești.
- 16 februarie 2025: Ucraina recâștigă controlul a 63 kmp în sudul țării în decurs de cinci zile.
