Ucrainenii traversează cea mai grea iarnă din cei patru ani de război. În pofida bombardamentelor și a distrugerii infrastructurii energetice, ei spun că nu sunt dispuși să renunțe. De unde își extrag oamenii forța?
Într-un moment în care, în urma atacurilor rusești masive asupra instalațiilor energetice, regiuni întinse ale Ucrainei, în special capitala Kiev, se confrunta cu pene severe de curent, lipsa încălzirii și a apei curente, Institutul Internațional de Sociologie din Kiev (KIIS) publica, la începutul lunii februarie, rezultatele unui sondaj realizat cu o lună mai devreme.
Potrivit sondajului, 88 la sută dintre respondenți consideră că Rusia încearcă, prin atacurile asupra sistemului energetic, să forțeze capitularea Ucrainei. De asemenea, 65% dintre ei afirmă că sunt pregătiți să îndure războiul atât timp cât va fi necesar, în creștere față de lunile septembrie și decembrie 2025, când nivelul era de 62%.
”Această lună ianuarie nu m-a făcut nici mai hotărâtă, nici mai furioasă, pentru că din 2022 sunt deja la limita maximă a hotărârii și furiei”, spune Iulia din Kiev, într-un interviu pentru Deutsche Welle.
Soțul ei, cu care are o fiică, luptă pe front din 2024. ”Cel mai mult mă ajută furia, dar și convingerea că nu există alternativă. Orice altceva decât să rămânem neclintiți ar fi mult mai rău”, afirmă femeia.
”Nu este doar o chestiune de dreptate, ci de supraviețuire”
Directorul KIIS, sociologul Anton Hrușețki, explică faptul că unul dintre factorii-cheie ai rezistenţei populației este convingerea că războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei are un caracter existențial. „Pentru ucraineni nu este vorba doar de dreptate, ci de supraviețuire pură”, spune el.
”Rezistența oamenilor rămâne ridicată. Pe de o parte, ei sunt epuizați și, teoretic, deschiși la concesii dificile. Pe de altă parte, nu sunt dispuși să treacă anumite linii roșii”, arată Hrușețki. Nici măcar tentativele Rusiei de a face viața insuportabilă pe timp de iarnă nu au schimbat această atitudine.
Sociologul remarcă apariția termenului ”Cholodomor”, derivat din „Holodomor” – foametea provocată de regimul stalinist în anii 1932–1933 –, folosit acum pentru a descrie o ”ucidere prin frig”.
Psihologul Katerina Kudrșînska atrage atenția asupra epuizării generate de stresul cronic. ”Acesta macină corpul, sistemul nervos și psihicul”, explică ea. În opinia ei, rezistența în astfel de condiții este alimentată de un mecanism psihologic relativ simplu, în sensul în care, după atâtea pierderi, oamenii refuză să renunțe și la ceea ce le-a mai rămas
”Vreau să-mi reconstruiesc țara”
„Vrem să rezistăm în continuare. Dacă ne-am preda, ar fi mult mai rău sub conducere rusă”, spune Natalia, studentă, întâlnită în Piața Independenței din Kiev, unde a depus un mic drapel la un memorial improvizat pentru soldații căzuți.
Tatăl ei a murit recent pe front în regiunea Donețk. Tânăra recunoaște că situația este uneori greu de suportat, dar spune că își găsește puterea în memoria tatălui său. „Nu pot renunța. Ucraina are un viitor, sunt convinsă. Este patria mea. Vreau să rămân și să o reconstruiesc”, afirmă ea.
Nici Olha, tot din Kiev, nu ia în calcul plecarea. ”Nu pot să-mi iau copilul de mână și să plec. Ar fi o trădare față de soțul meu, care luptă pe front”, spune ea. Soțul ei s-a înrolat voluntar încă din primele zile ale invaziei și este acum în regiunea Pokrovsk. Vine foarte rar acasă, iar Olha își crește singură fiul de doi ani și muncește în paralel.
Speranța unui final al războiului este alimentată, spune ea, de dificultățile economice din Rusia și de faptul că, în patru ani, Moscova nu a obținut victorii militare decisive.
Starea de spirit pe front
Serhii (nume schimbat), sanitar voluntar în armata ucraineană, afirmă că motivația soldaților este afectată de lipsa unor termene clare de rotație, de posibilitățile reduse de demobilizare și de sprijinul financiar insuficient pentru cei aflați în afara liniei frontului.
Kirilo (nume schimbat), specialist în comunicații, spune că militarii s-au obișnuit cu absența pauzelor. ”Ne-am adaptat atât de mult, încât nu ne mai amintim cum era înainte. Nu e pesimism, ci un fel de acceptare. Ce va fi va fi”. El subliniază că moralul este afectat și de scandalurile de corupție din zona de apărare, care alimentează sentimentul de nedreptate.
”Atunci când motivația scade, rămân doar disciplina și convingerea că, fără rezistență, Ucraina, ca națiune și identitate, ar putea să nu mai existe”, spune Mos, soldat în regimentul de drone. ”Am trecut prin burnout și apatie, dar faptul că nu există alternativă m-a ajutat să continui”, spune el.
O privire spre viitor
Sociologul Anton Hrușețki arată că, la finalul celui de-al patrulea an de război, rezistența ucrainenilor este susținută și de certitudinea sprijinului european. ”Suferința de acum este percepută ca o investiție în viitor”, afirmă el.
Potrivit celor mai recente date, peste 60 la sută dintre respondenți rămân optimiști și cred că, peste zece ani, Ucraina va fi un membru prosper al Uniunii Europene.
Daria Nynko